Connect with us

EVENIMENT

Debitul Dunării va fi staționar în următoarele zile

Publicat

dunare
fotografie cu caracter ilustrativ

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi relativ staţionar în următoarele zile, iar acesta se va situa în jurul valorii de 2.400 metri cubi pe secundă (mc/s), apoi în uşoară creştere, până la 2.500 mc/s, situându-se astfel  sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.650 mc/s, conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabile până la data de 12 noiembrie 2022.

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima parte a intervalului în scădere pe sectorul Gruia - Giurgiu şi în creştere pe sectorul Olteniţa - Tulcea, iar în partea a doua a intervalului vor fi relativ staţionare pe sectorul Gruia - Bechet şi Isaccea - Tulcea şi în scădere pe sectorul Corabia - Galaţi.

Pentru luna noiembrie, hidrologii au estimat un debit maxim al Dunării de 4.000 mc/s, iar cel minim la 2.100 mc/s, în timp ce media multianuală a lunii este de 4.650 mc/s.

Debitul fluviului Dunărea va fi staționar în următoarele zile. În perioada 6 - 12 noiembrie, pe râurile din ţară, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare

În perioada 6 - 12 noiembrie, pe râurile din ţară, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare. Izolat, sunt posibile creşteri uşoare de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, ca urmare a precipitaţiilor slabe prognozate, pe toată perioada intervalului de prognoză.

Prognoza lunară emisă de INHGA pentru luna noiembrie 2022 arată că regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Caraş, Nera, Cerna, Desnăţui, Jiu mijlociu şi inferior, Olt inferior, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Putna, Trotuş, pe cursul inferior al Moldovei, pe cursul Siretului şi pe râurile din Dobrogea. Cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) se vor înregistra pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Rm. Sărat, Bârlad şi Jijia. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

13 februarie, zi decisivă pentru multe zodii. Vezi ce ți-au pregătit astrele

Publicat

pexels mikhail nilov horoscop scaled.jpg






Ziua de 13 februarie vine cu o energie intensă, marcată de dorința de claritate în relații și decizii curajoase în plan profesional. Este un moment bun pentru a încheia socoteli vechi și pentru a face loc unor începuturi promițătoare.

Iată ce rezervă astrele fiecărei zodii:

Berbec

Ai parte de o zi dinamică, cu multe solicitări la locul de muncă. Evită reacțiile impulsive, mai ales în discuțiile cu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Primăria Cluj-Napoca se află în termenul de preaviz în vederea denunțării unilaterale a contractului centurii metropolitane

Publicat

centura metropolitana 4.jpg






Primăria Cluj-Napoca a făcut noi precizări legate de problema centurii metropolitane, precizând că în 24 februarie expiră termenul de 10 zile lucrătoare acordat asocierii în vederea clarificării situației, după care va urma denunțarea unilaterală a contractului. 

”În data de 6 februarie 2026, Primăria Cluj-Napoca a notificat liderul asocierii DIMEX-2000 COMPANY / HYDROSTROY AD / INTEGRAL INŽENJERING A.D....

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici

Publicat

protest aur.jpg






Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.

La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”

Publicat

dsc 3686.jpg






Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.

Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe