EVENIMENT
Decanul Facultăţii de Medicină din Oradea, condamnat la închisoare cu amânare, pentru MALPRAXIS
Decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea şi fondator al Spitalului Pelican, dr. Adrian Maghiar, a fost condamnat, joi, printr-o sentinţă pronunţată de Judecătoria Oradea, la doi ani de închisoare pentru ucidere din culpă cu amânarea executării.
Medicul chirurg Adrian Maghiar a fost trimis în judecată în 2018, fiind acuzat de ucidere din culpă după ce una dintre pacientele sale a murit la câteva zile de la o intervenţie chirugicale.
Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Potrivit soluţiei pe scurt, instanţa "stabileşte în sarcina inculpatului Maghiar Marius Adrian, pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal. În baza art. 83 alin.1 şi art. 84 alin.1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri".
Tot potrivit soluţiei, pe durata termenului de supraveghere, chirurgul trebuie să respecte mai multe măsuri, cum ar fi: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea etc.
Adrian Maghiar a mai fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile în cadrul Primăriei Oradea sau în cadrul Mânăstirii Sfintei Cruci.
Familia pacientei decedate a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză, medicul fiind obligat să achite doar către stat suma de 3.700 lei cheltuieli judiciare.
Potrivit Codului Penal, spre deosebire de suspendarea pedepsei cu închisoarea, amânarea înseamnă că persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită. În cazul în care, pe durata termenul de supraveghere, persoana condamnată nu săvârşeşte o altă infracţiune, pedeapsa primită cu amânare se şterge şi nu este menţionată în cazier.
Chirurgul Adrian Maghiar a fost acuzat că ar fi avut o conduită necorespunzătoare în cazul unei paciente din Marghita, pe care a operat-o într-o clinică privată. La doar o săptămână de la intervenţia chirurgicală, pacienta a ajuns în comă la Spitalul Judeţean, unde a murit.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, femeia a fost internată la Spitalul Pelican în toamna lui 2013, fiind operată de hernie, îngreunată de o ruptură a peretelui abdominal.
Anchetatorii au arătat în rechizitoriu că medicul nu a respectat standardele obligatorii pentru prevenirea unor complicaţii generate de intervenţie şi nu i-a prescris pacientei antibiotice ori tratament anticoagulant, obligatorii pentru prevenirea infecţiilor ori apariţia unor cheaguri de sânge.
"S-a reţinut în sarcina inculpatului că, prin nerespectarea standardelor medicale cu privire la profilaxia antibiotică şi profilaxia antitrombotică, cu ocazia intervenţiei chirurgicale efectuate asupra pacientei la data de 29 octombrie 2013, a omis efectuarea antibioprofilaxiei preoperator şi postoperator", se arată în rechizitoriul procurorilor.
Potrivit sursei citate, chiar dacă după operaţie pacientei i-a fost administrat tratament anticoagulant pentru 6 zile, perioada a fost prea scurtă pentru a reduce riscul trombembolismului venos. La scurt timp după operaţie, starea femeii s-a înrăutăţit şi a ajuns la Spitalul Pelican cu complicaţii.
"În perioada 7-11 noiembrie 2013, cu ocazia celei de-a doua internări a pacientei, deşi a constatat formarea unui serom (acumulare de lichid n.r.) la nivelul operaţiei, inculpatul a omis recoltarea lichidului pentru cultură şi antibiogramă. Astfel nu a instituit antibioterapie pentru a preveni suprainfecţia seromului şi a complicaţiilor de plagă operatorie, manifestând prin acţiunile şi inacţiunile descrise o conduită medicală deficitară în ceea ce priveşte prevenţia complicaţiilor postoperatorii, care a contribuit la evoluţia nefavorabilă a stării de sănătate a victimei", au mai arătat procurorii.
Pacienta a intrat în şoc septic şi a ajuns în comă la Spitalul Clinic Judeţean, unde a şi murit, pe 15 noiembrie 2013, ca urmare a insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unei trombolii pulmonare.
Adrian Maghiar a fost inculpat şi trimis în judecată pentru ucidere din culpă, "ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii". AGERPRES/(AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Oana Popescu, editor online: Simona Aruştei)
EVENIMENT
Universitatea și CFR, două forțe ale Clujului în sferturile Cupei României. Cine sunt adversarii
Orașul Cluj-Napoca are două reprezentante în sferturile de finală ale Cupei României, iar atât Universitatea Cluj, cât și CFR Cluj, țintesc calificarea în semifinale.
Parcursul Universității Cluj
„Șepcile roșii” au câștigat Grupa C, cu 7 puncte (două victorii și un egal), confirmând forma bună din acest sezon. În ultimul meci al grupei, Universitatea s-a impus cu 2-0 în fața celor de la Oțelul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Naționala de fotbal a României și-a aflat adversarii din toamnă, din Liga Națiunilor. PROGRAMUL meciurilor
Echipa națională de fotbal a României a aflat programul pe care-l va avea în grupa B4 din Liga Națiunilor. Tricolorii vor debuta în deplasare contra Suediei, iar în ultimul meci vor întâlni echipa din Bosnia, în deplasare.
În urma tragerii la sorți care a avut loc joi, 12 februarie, tricolorii se află într-o grupă alături de Polonia, Bosnia-Herțegovina și Suedia.
Competiția va debuta în luna septembrie și va bifa o premieră. Începând din acest an, echipele naționale...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: A furat bicicleta unei femei din fața unui magazin din Petrești. Tânăr din Sebeș, reținut de polițiști
Un tânăr din Sebeș a fost reținut de polițiști după ce a sustras o bicicletă lăsată neasigurată în fața unui magazin din Petrești.
Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Sebeș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
În după-amiaza zilei de 12 februarie 2026,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ilie Bolojan, după intrarea României în recesiune tehnică: „Nu traversăm o criză, ci o corecție economică necesară”
În contextul criticilor venite din partea PSD după confirmarea recesiunii tehnice, premierul Ilie Bolojan susține vineri că România nu se află într-o criză economică, ci într-o perioadă de ajustare necesară pentru stabilizarea finanțelor publice și schimbarea modelului de creștere economică.
Șeful Executivului afirmă că disciplina bugetară introdusă în 2025 a permis menținerea unei creșteri economice...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
