EVENIMENT
Decizia luată de Ilie Năstase și Ioana Simion. Se anunță divorțul anului 2023 în lumea mondenă
Căsnicia dintre Ioana și Ilie Năstase a fost una cu năbădăi, iar în prezent relația scârțâie din temelii. Deși cei doi sunt căsătoriți de trei ani, nu mai locuiesc împreună. Relație este mai rece pe zi ce trece, fapt recunoscut chiar de Ioana Năstase.
”Aș avea să spun despre tot ce se întâmplă între noi doi”
În viața celor doi au existat și clipe mai dificile când au fost la un pas de divorț. Se pare însă că nici în prezente lucrurile nu sunt departe de acest deznodământ
„Acum sunt în București, nu sunt împreună cu Ilie, nu sunt la Ilie acasă. Sunt la mine acasă. Of, câte aș avea să îți spun despre tot ce se întâmplă între noi doi, dar nu vreau să vorbesc public nimic. Ne-am întâlnit la acea cafenea în Băneasa pentru că eu acolo îmi servesc cafeluța și de multe ori...
Citește mai mult pe impact.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății: „Desfacem contractele de muncă ale medicilor care pleacă de la stat la privat în timpul programului”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, că medicii din spitalele publice care sunt prinși că părăsesc programul de lucru pentru a merge să consulte sau să opereze în sistemul privat riscă desfacerea contractului de muncă.
Oficialul a anunțat totodată modificări legislative care vor înăspri regulile privind activitatea medicilor din sistemul public în mediul privat.
Contracte...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj
Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.
Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.
Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026. Energii speciale, declanșate de Ziua Îndrăgostiților
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026: Această perioadă ne aduce energiile speciale de Ziua Îndrăgostiților, transformând atmosfera în una încărcată de romantism, emoții profunde și conexiuni autentice.
Venus, planeta iubirii, este în prim-plan și ne încurajează să ne deschidem inimile, să exprimăm sentimentele și să celebrăm relațiile importante din viața noastră.
Nu este vorba doar despre dragostea romantică - acest weekend este perfect pentru a aprecia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fotbaliștii din Alba cu care România poate ținti calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din America
Echipa Națională de fotbal a României urmează să dispute la finele lunii viitoare barajul de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal din 2026. O serie de fotbaliști originari din județul Alba au mari șanse de a se număra printre cei 26 de jucători pe care selecționerul Mircea Lucescu îi va convoca pentru meciul de la Istanbul cu reprezentativa Turciei.
România are șansa de a se califica la următoarea ediție a Cupei Mondiale, competiție care se va desfășura în vara acestui...
Citește mai mult pe Alba24.ro
