Connect with us

ACTUALITATE

Decizia UE de a eticheta drept „verde” electricitatea din energie nucleară sau gaz, atacată în justiție de Austria

Publicat

steag austria
Arhivă foto

Decizia Uniunii Europene de a eticheta drept „verde” energia provenită din energie nucleară sau gaz, a fost atacată în justiție luni de Austria, potrivit ministrului austriac pentru acţiune climatică, Leonore Gewessler, potrivit DPA şi Reuters.

Anunţând acţiunea deschisă la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), ea a spus că, deşi sprijină în general sistemul de clasificare al UE privind sursele sustenabile, se opune ideii de a considera centralele electrice alimentate din astfel de surse ca fiind sustenabile.

"Mă opun cu toată forţa mea încercării de a eticheta ca fiind verzi, prin uşa din spate, energia nucleară şi gazul", a spus ea.

Austria nu deţine nicio centrală nucleară.

Decizia UE de a eticheta drept „verde” electricitatea din energie nucleară sau gaz, atacată în justiție de Austria. Ce a decis Comisia Europeană

Comisia Europeană a decis anul trecut să eticheteze producţia de electricitate bazată pe energie nucleară, hidroenergie şi energie eoliană ca fiind prietenoasă cu mediul, iar din 2023 unele centrale electrice alimentate cu energie nucleară sau gaz vor fi clasificate la fel.

Includerea în sistemul de clasificare al UE pentru activităţi sustenabile urmăreşte sprijinirea identificării unor astfel de proiecte în scop de investiţii.

Acţiunea în justiţie împotriva Comisiei Europene se bazează pe argumente juridice substanţiale, a spus Leonore Gewessler, potrivit căreia, în conformitate cu noua clasificare, o surse de energie sustenabilă nu trebuie să aducă la agravarea problemelor de mediu.

Or, a precizat ea, energia nucleară este legată de "riscuri incalculabile", scoţând în evidenţă dezastrele nucleare de la Cernobâl şi Fukushima şi îngrijorările în legătură cu centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, care este în prezent sub ocupaţie rusă. Iar arderea de gaz natural produce cantităţi uriaşe de CO2, a mai spus ministrul austriac.

Leonore Gewessler a mai atras atenţia că Bruxellesul şi-a depăşit autoritatea, pentru că o astfel de decizie politică privind energia nucleară, cu efecte atât de puternice, nu este în competenţa sa.

Ea a declarat de asemenea că Luxemburgul şi-a exprimat deja sprijinul pentru Austria în acest caz şi alte ţări ar putea face la fel. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Doi tineri din Copălău și Flămânzi au fost condamnați la închisoare cu executare. Polițiștii i-au escortat la penitenciar

Publicat

mandate europene executate de către polițiștii botoșăneni. doi bărbați din

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au identificat un tânăr, de 32 de ani, din comuna Copălău, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la 5 ani și 3 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Lecție de viață pentru elevii botoșăneni, de Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

Publicat

foto: lecție de viață pentru elevii botoșăneni, de ziua europeană

Publicitate

Când suni la 112? Ce spui când suni la 112? Și, mai ales, când este cu adevărat o urgență? La aceste întrebări, dar și la altele asemănătoare, au aflat răspunsul, astăzi, peste 100 de copii de la Școlile Gimnaziale nr. 11 și nr. 17 din municipiul Botoșani, care s-au întâlnit cu pompierii pentru o lecție interactivă despre folosirea corectă a numărului unic de urgență 112.

Activitatea a fost organizată cu prilejul Zilei Europene a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare. Precizări OFICIALE de la ANAF

Publicat

modificări fiscale de la 1 ianuarie: anul 2026 aduce o

Publicitate

În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare: Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale, precizează ANAF, într-un comunicat transmis Alba24

Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate inactive fiscal de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în situația în care nu depun...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Baterii pentru dispozitive mobile, de peste 90.000 de lei, confiscate la Frontiera Stânca

Publicat

baterii pentru dispozitive mobile, de peste 90.000 de lei, confiscate

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat în bagajele unui cetățean, care ieșea din țară, o cantitate semnificativă de baterii pentru dispozitive mobile.

 În data de 10 februarie a.c., în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat, cu dublă cetățenie româno-moldoveană,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe