Connect with us

ACTUALITATE

Decizii în ţări europene privind AstraZeneca după confirmarea unei legături cu formarea de cheaguri de sânge

Publicat

Spania a anunţat miercuri că rezervă vaccinul anti-COVID19 dezvoltat de AstraZeneca pentru persoanele de peste 60 de ani, după ce Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a confirmat "o potenţială legătură" între acest ser şi cazuri rare de tromboze, relatează joi AFP.

"Vom continua să administrăm vaccinul AstraZeneca, însă doar celor cu vârsta de peste 60 de ani", a anunţat ministrul spaniol al Sănătăţii, Caroline Darias, în cadrul unei conferinţe de presă, la câteva ore după ce EMA a propus ca formarea de cheaguri sangvine să fie listată ca un efect secundar "foarte rar" al serului anti-COVID19 dezvoltat de compania anglo-suedeză.

Spania "va studia" administrarea sa pentru "persoanele cu vârste cuprinse între 65 şi 80 de ani", a spus ministrul.

Alte ţări europene au luat deja măsuri similare. Franţa a rezervat vaccinul pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani, iar Italia, Germania şi Olanda pentru cele de peste 60 de ani.

Decizia Spaniei a fost luată "în urma concluziilor prezentate (miercuri) de EMA", a declarat Carolina Darias.

Comisia pentru vaccinare din Germania (STIKO) a anunţat joi că îşi menţine recomandarea ca persoanele cu vârsta sub 60 de ani care au primit o primă doză de vaccin AstraZeneca să fie inoculate cu un vaccin ARN Mesager la rapel.

STIKO a precizat că a doua doză trebuie administrată la 12 săptămâni distanţă după vaccinarea cu AstraZeneca.

Două vaccinuri cu ARN Mesager, de la Pfizer/BioNTech şi Moderna, sunt în prezent aprobate pentru utilizare în Germania.

Agenţia de Sănătate Publică din Suedia a declarat joi că va evalua în următoarele zile constatările EMA privind o potenţială legătură între vaccinul dezvoltat de compania AstraZeneca împotriva noului coronavirus şi probleme rare de coagulare a sângelui la adulţii care au fost inoculaţi cu acest ser, şi va continua să administreze vaccinul numai persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani.

Agenţia Europeană pentru Medicamente a reiterat însă miercuri că beneficiile aduse de vaccinul AstraZeneca prevalează în continuare în faţa riscurilor medicale şi nu a recomandat limite de vârstă sau sex pentru utilizarea sa.

Autorităţile sanitare din Serbia au anunţat joi că, în urma evaluării concluziilor EMA cu privire la siguranţa vaccinului AstraZeneca, serul produs de compania anglo-suedeză nu va fi administrat persoanelor cu vârsta sub 60 de ani.

"În urma evaluării efectelor secundare privind formarea de cheaguri de sânge, în special în rândul tinerilor, EMA a emis două recomandări - prima este că efectele secundare ar trebui incluse în prospectul vaccinului şi a doua că fiecare ţară ar trebui să aibă propria poziţie cu privire la modul de utilizare a vaccinului. Prin urmare, am decis în această dimineaţă (....) că vaccinul AstraZeneca nu va fi administrat persoanelor cu vârsta sub 60 de ani", a declarat ministrul sârb al Sănătăţii, Venko Filipche.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Lucrări de pietruire realizate în funcție de condițiile meteorologice, la Vorona

Publicat

foto: lucrări de pietruire realizate în funcție de condițiile meteorologice,

Publicitate

Ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea cetățenilor, administrația locală din Comuna Vorona a demarat în aceste zile lucrări de întreținere și pietruire a drumurilor sătești, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trafic și de a asigura accesul în siguranță către gospodării.

Reprezentanții Primăriei precizează că intervențiile sunt realizate etapizat, în funcție de priorități și de condițiile meteorologice, astfel...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe