Potrivit legilor şi Constituţiei, în România pot fi dispuse, la nivel naţional şi local, măsuri cu caracter excepţional corespunzătoare unor situaţii excepţionale: starea de alertă, situaţia de urgenţă, starea de urgenţă şi starea de asediu.

Starea de alertă este o măsură de prevenţie instituită la nivel local şi judeţean, pentru a avertiza populaţia cu privire la o stare de urgenţă şi pentru a înlătura producerea unei situaţii de urgenţă.

Situaţia de urgenţă este acel eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.

Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale în două situaţii diferite: dacă există unele pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională sau în cazul unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.

Starea de urgenţă şi starea de asediu sunt măsuri excepţionale ce pot fi instituite de către Preşedintele României, prin decret, cu încuviinţarea Parlamentului.

*Starea de urgenţă

Starea de urgenţă este reglementată de Constituţia României, de Legea nr. 453 din 1 noiembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă şi de Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Potrivit articolului 93 din Constituţie - "Măsuri excepţionale", Preşedintele României poate institui, ca măsură excepţională, starea de urgenţă în întreaga ţară sau în unele unităţi administrativ-teritoriale. Preşedintele trebuie să solicite Parlamentului încuviinţarea instituirii stării de urgenţă, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. În cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.

Legea nr. 453 din 1 noiembrie 2004 completează prevederile constituţionale, definind termenul de stare de urgenţă precum şi condiţiile în care aceasta poate fi instituită.

Starea de urgenţă reprezintă, conform Legii nr. 453/2004, ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale. Acest set de măsuri excepţionale se aplică în două situaţii diferite: dacă există unele pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională sau funcţionarea democraţiei constituţionale sau în cazul producerii unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.

Situaţia de urgenţă este definită, de Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2004, ca fiind acel eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.

Starea potenţial generatoare de situaţii de urgenţă reprezintă acel complex de factori de risc care prin evoluţia lor necontrolată şi iminenţa ameninţării ar putea aduce atingere vieţii şi populaţiei, valorilor materiale şi culturale importante şi factorilor de mediu.

Starea de urgenţă se instituie pe o perioadă de cel mult 30 de zile, potrivit art. 5 din Ordonanţa de urgenţă nr. 1/1999.

La instituirea stării de urgenţă, unele atribuţii ale administraţiei publice centrale de specialitate şi ale administraţiei publice locale trec în competenţa autorităţilor militare şi a altor autorităţi publice centrale, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgenţă.

Pe durata stării de urgenţă, instituită ca urmare a producerii unor calamităţi sau dezastre, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, sub conducerea ministrului Administraţiei şi Internelor şi în coordonarea prim-ministrului, aşa cum prevede art. 19 din Legea nr. 453/2004.

Pe durata stării de urgenţă sunt interzise limitarea dreptului la viaţă, cu excepţia cazurilor când decesul este rezultatul unor acte licite de război, tortură şi pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante, condamnarea pentru infracţiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului naţional sau internaţional, precum şi restrângerea accesului liber la justiţie, potrivit art. 3 din OUG 1/1999.

De asemenea, pe durata stării de urgenţă, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, numai în măsura în care situaţia o cere şi cu respectarea art. 53 din Constituţia României, republicată.

Totodată, conform OUG nr. 1/1999, autorităţile civile şi militare trebuie să aplice o serie de măsuri excepţionale printre care: să limiteze sau să interzică circulaţia vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore şi să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulaţie; să efectueze razii; să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfăşurarea adunărilor publice, a manifestaţiilor sau marşurilor; să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgenţă persoanele a căror prezenţă nu se justifică; să dispună închiderea temporară a unor staţii de distribuire a carburanţilor, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice; să interzică circulaţia rutieră, feroviară, maritimă, fluvială şi aeriană pe diferite rute; să dispună raţionalizarea alimentelor şi a altor produse de strictă necesitate. AGERPRES