EVENIMENT
Depistat în trafic băut și fără permis, a vrut să dea șpagă polițiștilor pentru a scăpa de dosar penal
Un bărbat a fost prins duminică în flagrant delict după ce a promis unor polițiști din județul Dolj 400 de euro ca să nu îi întocmească dosar penal. Inculpatul a fost depistat la volan fără permis și băut.
Potrivit Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, sâmbătă seara, în comuna Melinești, un echipaj de poliţie rurală format din doi agenți de poliție a depistat în trafic un șofer care nu deținea permis de conducere.
După oprirea mașinii, polițiștii l-au testat cu aparatul Drager Test, rezultând 1,1 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care l-au dus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unde i-au fost prelevate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În timpul derulării acestor activități, șoferul a promis echipajului 400 de euro pentru a nu i se întocmi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și fără permis de conducere.
Polițiștii au refuzat propunerea şi au anunțat organele judiciare din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, care au procedat la sesizarea procurorului, sub coordonarea căruia s-au desfășurat de activități procedurale pentru probarea activității infracționale a persoanei în cauză.
Inculpatul a fost reținut, iar duminică Tribunalul Dolj a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 zile.
(sursa: Mediafax)
Cosmin Pirv, cosmin.pirv@mediafax.ro
UPDATE
PSD Cluj a reacționat la mesajul transmis de PNL Cluj.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ioan Ovidiu Sabău rupe tăcerea după scandalul Bergodi–Cordea și vorbește despre realitatea dură din fotbal: Te faci că n-auzi
La doar trei zile după scenele tensionate care au zguduit lumea fotbalului românesc, incidentul dintre Cristiano Bergodi și Andrei Cordea continuă să stârnească reacții puternice.
Ioan Ovidiu Sabău, fostul antrenor principal al „Șepcilor Roșii”, a comentat episodul și a oferit o perspectivă echilibrată asupra conflictului, evitând să arate cu degetul spre vreunul dintre cei implicați.
Tehnicianul în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României după remiza 1-1 obținută pe teren propriu, într-un meci tensionat disputat în Gruia.


Deținătoarea trofeului a abordat partida într-o formulă schimbată și a preferat un joc precaut, într-o primă repriză săracă în ocazii, încheiată fără gol.
După pauză, ritmul a crescut ușor, iar momentul decisiv a venit în minutul 66,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Stadiul pentru implementarea reformei privind îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor, analizat de Guvern
Stadiul pentru implementarea reformei privind îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor publice, precum și a țintelor și jaloanelor din acest domeniu aferente cererilor de plată 3, 4 și 5 din Planul Național de Redresare și Reformă (PNRR) au fost analizate marți în cadrul Comitetului interministerial coordonat de viceprim-ministrul Oana Gheorghiu.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, reprezentanții ministerelor au prezentat informații actualizate cu privire la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
