Connect with us

ACTUALITATE

Deputatul Moisin (PNL Cluj): S-a aprobat legea proceselor contravenționale ONLINE. Am promis, am făcut. Economie de TIMP

Publicat

radu moisin e1618483859108.jpg

Camera Deputaților a adoptat actul normativ ce are în vedere simplificarea și digitalizarea ședințelor de judecată, care completează OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
”Am fost inițiator principal al acestui proiect legislativ pe care l-am promis în campania electorală din noiembrie 2020.

Proiectul prevede ca plângerile contravenționale să fie soluționate exclusiv în ședințe de judecată online la cererea petentului și cu încuviințarea instanței de judecată. În plenul Camerei Deputaților, s-au înregistrat 253 de voturi pentru și doar 8 abțineri, ceea ce înseamnă că toate partidele parlamentare au înțeles necesitatea acestei inițiative”, a spus deputatul PNL de Cluj, Radu Moisin.
Această lege, care va fi aplicată din anul 2022, după promulgare, va însemna o reducere substanțială a costurilor din litigiile contravenționale pentru că petenții, de regulă persoane fizice, nu vor mai trebui să străbată întreaga țară pentru a-și susține cauza la judecătoriile competente teritorial (și anume cele de la locul săvârșirii faptei).

Economie de timp

De asemenea, va însemna o economie foarte mare de timp pentru petenți, judecători, grefieri și avocați.
Cauzele contravenționale sunt aproximativ 200.000 pe an și reprezintă aproximativ 10% din totalul proceselor civile!
”Proiectul votat nu este o soluție provizorie, precum legea în vigoare care se aplică pe perioada stării de alertă și doar în anumite situații permite ședințe la judecată online, ci o soluție definitivă, atât pe perioada pandemiei, cât și după aceasta. Din anul 2022, România va deveni una dintre cele mai avansate țări din Uniunea Europeană în materia digitalizării justiției”, a conchis…

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Accident în municipiul Botoșani! Intervenție contracronometru pentru a scoate o femeie de sub mașina care a lovit-o

Publicat

foto: accident în municipiul botoșani! intervenție contracronometru pentru a scoate

Publicitate

O femeie a fost rănită, în urmă cu puțin timp, după ce a fost lovită de un autoturism pe Calea Națională din municipiul Botoșani și a ajuns sub vehicul. La caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD și una aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Salvatorii au folosit accesoriile specifice pentru a ridica și…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul cuvios paisie de la neamț

Publicitate

Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamţ s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoţească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece fraţi. Tatăl său se numea Ioan şi era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.

Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să înveţe carte la…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Jumătate din județul Botoșani, în ceață! Meteorologii au emis COD GALBEN

Publicat

cod galben meteo alerta 3.jpg

Publicitate

Conduceți prudent! Meteorologii au emis un Cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, valabil până la ora 09:00.

Din această cauză, pe drumurile din Botoșani, Dorohoi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Coțușca, Suharău, Bălușeni, Havârna, Tudora, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Rădăuți-Prut, Răchiți, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Avrămeni, Dersca, George Enescu,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Premierul Ilie Bolojan: Companiile de stat care sunt o gaură neagră pentru buget trebuie lichidate

Publicat

cadou de crăciun. bolojan vrea reducerea celor 13.000 de angajați

Publicitate

Companiile de stat unde sunt pierderi „cronice”, cele care sunt „o gaură neagră” pentru buget trebuie lichidate, a precizat vineri premierul Ilie Bolojan, informează alba24.ro.

„Avem aproape 50 de companii încă în care nu sunt respectate procedurile de desemnare a conducerilor acestora după legislația care este acceptată de Uniunea European.

Aici lucrăm pe două componente. Pe de-o parte, pentru ca în companiile unde sunt pierderi cronice, unde…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe