Connect with us

EVENIMENT

Descinderi în Călăraşi, Ilfov şi Bucureşti, după un scandal în care au fost implicate mai multe persoane

Publicat

YouTube video

Poliţiştii din Călăraşi efectuează, luni, 14 percheziţii domiciliare, într-un dosar deschis în urma unui scandal în care au fost implicate mai multe persoane.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, descinderile au loc în judeţele Călăraşi şi Ilfov şi în municipiul Bucureşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa.

"Din cercetări a reieşit că mai mulţi bărbaţi ar fi comis, în public, acte de violenţă, tulburând ordinea şi liniştea publică, prin participarea la un conflict între mai multe persoane, în seara de 4 octombrie. Vor fi puse în aplicare 12 mandate de aducere, persoanele bănuite de săvârşirea faptelor urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, în vederea audierii", se precizează în comunicat.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

La acţiune participă poliţişti din cadrul structurilor de investigaţii criminale, ordine publică, arme, explozivi şi substanţe periculoase, criminalistică, precum şi luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi serviciilor pentru acţiuni speciale Călăraşi, Buzău, Ialomiţa, Constanţa, Dâmboviţa şi Giurgiu.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO FOTO. Ochelari revoluționari cu AI pentru nevăzători, dezvoltați la Cluj. Povestea .lumen, start-up-ul care schimbă vieți

Publicat

lumen 2 scaled.jpg






Pornit dintr-o experiență personală și dintr-o idee inspirată de tehnologia mașinilor autonome, start-up-ul românesc .lumen (dotlumen) din Cluj-Napoca dezvoltă ochelari inteligenți care ghidează nevăzătorii prin vibrații pe cap, replicând funcționalitatea unui câine-ghid.

YouTube video

Fondată la Cluj-Napoca de Cornel Amariei, compania a trecut prin sute de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Prognoza meteo ANM pentru următoarele patru săptămâni: Vreme ploioasă la final de februarie și temperaturi în creștere în martie

Publicat

cel mai cald început de an înregistrat vreodată: ianuarie 2025

Meteorologii au publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, luna martie va începe cu temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar ulterior, spre jumătatea lunii, valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice.

Săptămâna 16 februarie 2026 - 23 februarie 2026

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026

Publicat

darius răulea, elev al liceului german sebeș, premiul ii în

Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, a obținut premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026. 

La începutul fiecărui an, municipiul Blaj găzduiește Concursul Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, o competiție menită să marcheze Ziua Culturii Naționale. Competiția amintită este organizată pe două secțiuni, „Creație” și „Recitare”, în cadrul cărora se întrec cei mai talentați tineri preocupați de arta...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Traficant de droguri din Turda, prins în Italia. A fost extrădat și băgat după gratii

Publicat

politia noaptea 800x600.jpg






Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au pus în executare un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, emis pe numele unui bărbat de 28 de ani, din Turda, urmărit internațional, bănuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

”Bărbatul a fost localizat și reținut la data de 10 ianuarie a.c. în localitatea Montu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe