EVENIMENT
Descinderi în județele Constanța și Tulcea într-un dosar de trafic de minori și proxenetism. Două persoane, reținute
O femeie și un bărbat au fost reținuți, fiind cercetați într-un dosar de trafic de minori și proxenetism. Perchezițiile au fost efectuate marți, 22 noiembrie 2022, în județele Tulcea și Constanța.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurori ai D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au desfășurat o acțiune într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. 2 persoane au fost reținute.
În cursul zilei de ieri, 22 noiembrie, polițiștii de combatere a criminalității organizate Constanța au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județele Constanța și Tulcea, fiind descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 telefoane mobile, susceptibile că ar fi fost folosite în activitatea infracțională.
Din cercetări a reieșit că un bărbat, de 34 de ani, ar fi recrutat o minoră, de 16 ani, din județul Tulcea, iar prin promisiunea mincinoasă a unei relații de iubire și specularea stării de vulnerabilitate a tinerei, ar fi transportat-o pe aceasta până în județul Constanța (stațiunea Mamaia), unde ar fi adăpostit-o, cu ajutorul unei femei, de 34 de ani, în scopul exploatării sexuale prin obligarea la prostituție.
Totodată, prin același mod de operare și pentru aceleași scopuri, bărbatul ar fi racolat o altă tânără, de 18 ani, pe care, cu ajutorul aceleiași femei, ar fi adăpostit-o la aceeași locație din stațiunea Mamaia.
Descinderi în județele Constanța și Tulcea într-un dosar de trafic de minori și proxenetism. Două tinere racolate pentru practicarea prostituției
„În cursul lunii noiembrie 2022, bărbatul le-ar fi determinat pe cele 2 tinere la practicarea prostituției, în municipiul Constanța, sens în care s-ar fi ocupat de găsirea locației destinate desfășurării activității de prostituție, de aprovizionarea cu cele necesare tinerelor, de paza și protecția acestora pe perioada desfășurării activității de prostituție, precum și transportarea celor două la locațiile indicate de către clienți.
Totodată, bărbatul ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către cele 2 tinere.
Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cele 2 fete au fost identificate, fiind conduse la audieri și, ulterior, predate D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea instituționalizării.
În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul și femeia, de 34 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța”, se arată în comunicat.
Miercuri, cei 2 urmează a fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea și al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis" Constanța.
EVENIMENT
VIDEO. Revoltă pe str. Lotrului. Mașinile parcate aiurea blochează traficul. Locuitorii cer intervenția Poliției Locale Cluj
Tot mai mulți locuitori de pe strada Lotrului din Cluj-Napoca, riverani din zonă, sunt nemulțumiți de faptul că se parchează ilegal mașini care blochează traficul și fac apel la intervenția Poliției Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
”Suntem pur și simplu revoltați de această situație, care durează de ani de zile, și nu se ia nicio măsură. Sunt studenți din alte județe care locuiesc în chirie...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Luna februarie 2026: Luna capriciilor, a îndrăgostiților și a pregătirii primăverii. De ce i se spune Făurar
Februarie este, fără îndoială, cea mai atipică lună a anului. Are doar 28 de zile în anii obișnuiți - așa cum este și februarie 2026 - și 29 doar o dată la patru ani, în anii bisecți. Ziua adăugată „în plus” nu este întâmplătoare, ci este o corecție necesară pentru a menține echilibrul dintre anul calendaristic și cel astronomic.
Dincolo de această particularitate, februarie este o lună încărcată de semnificații, tradiții și sărbători vechi, în care iarna...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ziua a doua la Transylvania Open WTA250. Încep primele partide din tabloul principal și acces gratuit pentru spectatori
Transylvania Open WTA250 continuă duminică cu o zi plină de tenis de calitate la BT Arena.
Ziua a doua a turneului aduce pe cele două terenuri meciuri decisive din calificări, primele confruntări de pe tabloul principal de simplu, dar și partide din proba de dublu.
Programul zilei de duminică
Programul de duminică debutează la ora 11:00, pe Terenul Central, cu meciuri din calificări. Capul de serie numărul 3,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Avertizare pentru dispozitivele Android, de la Bitdefender: Pericol, din cauza unui nou virus care fură date bancare
Alertă pe Android: Dispozitivele sunt în pericol din cauza unui nou virus care fură date bancare. Cercetătorii au avertizat asupra unor noi atacuri cibernetice care utilizează platforma Hugging Face ca depozit pentru a distribui mii de variații de încărcături malițioase cu troieni de acces la distanță (RAT) pentru Android, prin care se fură datele de autentificare pentru servicii financiare.
Hugging Face este o platformă de găzduire online open-source, folosită de obicei pentru a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
