Connect with us

EVENIMENT

Detalii șocante în cazul bărbatului găsit mort cu o pungă pe cap, pe o stradă din București

Published

on

Cadavrul unui bărbat cu o pungă trasă pe cap a fost găsit, joi dimineaţă, pe o stradă din Militari. A fost identificat cadavrul, fiind vorba despre un tânăr de 21 de ani, student la ASE, care locuia în apropiere.

"La data de 31 octombrie a.c., Secţia 25 Poliţie a fost sesizata prin apel 112, cu privire la faptul că pe o stradă din Sectorul 6, se află cadavrul unui bărbat cu o pungă trasă pe cap. La faţa locului au sosit de îndată echipaje de poliţie care au constatat că cele sesizate se confirmă şi au procedat la delimitarea locului unde a fost găsit cadavrul.", a transmis, joi dimineaţă, Poliţia Capitalei.

Lângă cadavru se afla o servietă, în interior s-ar fi aflat un recipient cu otravă, au declarat anchetatorii. Tânărul era cunoscut ca introvertit, locuia în zonă cu părinţii.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, de către un medic legist, moartea a survenit prin otrăvirea cu substanţa aflată în servietă.

Cadavrul va fi, însă, transportat la Institutul de Medicină Legală pentru a se stabili cu exactitate modul în care a murit, ar cercetările continuă.

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Gheorghe Chindriș a fost omorât cu un calorifer, de către un tânăr

Published

on

crima floresti chindris.jpg






În crima oribilă care a avut loc sâmbătă în comuna Florești, apar noi detalii interesante. Victima, Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, ar fi fost omorât cu un calorifer electric, de către un tânăr de 26 de ani.

Omorât cu un calorifer

„Localitatea Luna de Sus/CJ –...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Tragerea LOTO din 15 februarie 2026: Report de peste 10,24 milioane de euro la Joker

Published

on

tragerea loto din 15 februarie 2026: report de peste 10,24

Duminică, 15 februarie 2026, au loc noi trageri organizate de Loteria Română pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Evenimentul vine după ce, la extragerile de joi, 12 februarie, au fost acordate peste 36.400 de câștiguri, în valoare totală de peste 25,07 milioane de lei.

Numerele câștigătoare vor fi publicate după ora 18,30.

Report uriaș la Joker: peste 10,24 milioane de euro

La jocul Joker, la categoria I, se înregistrează un report...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

FOTO Acțiune a polițiștilor din Alba: Peste 480 de șoferi, testați pentru alcool și droguri. Câți au rămas fără permis

Published

on

foto acțiune a polițiștilor din alba: peste 480 de șoferi,

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 14/15 februarie 2026, polițiștii rutieri și cei de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au acționat, pe principalele artere rutiere din județ, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Potrivit IPJ Alba, activitățile au vizat reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.

În cadrul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Carte sau film? „Montalbano sono!” – Camilleri vs Zingaretti. Scriitorul sau actorul intrat perfect în pielea personajului?

Published

on

luca zingaretti pagina fani facebook.jpg






Cluj 24 vă propune în weekend să luați o mică pauză de la scroll și să vă opriți cu șoarecul peste o rubrică în care veți da de o părere extrem de subiectivă, dar măcar nu exagerat de lungă, despre cărți și filme mai mult sau mai puțin cunoscute. Iar atunci când romanul a fost ecranizat vom încerca să vă convingem despre superioritatea hârtiei asupra celuloidului. Sau vițăvercea…

Editura Crime...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading