EVENIMENT
FOTO: Deținutul periculos evadat de la Penitenciarul Focșani a fost prins la o stână. Polițiștii au fost anunțați la 112
Deţinutul evadat de la Penitenciarul Focşani în timp ce se afla la muncă a fost prins, sâmbătă seara, la o stână de pe raza localităţii Poiana Cristei, unde acesta se ascundea, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Potrivit Poliţiei, evadatul a fost prins după ce o femeie a sunat la 112 şi a sesizat faptul că a fost agresată în propria locuinţă de un bărbat necunoscut, care i-a sustras o sumă de bani şi a fugit.
"În urmă cu puţin timp, bărbatul evadat din Penitenciarul Focşani a fost identificat şi prins de poliţişti. Evadatul a fost prins la o stână pe raza satului Petreanu, comuna Poiana Cristei, într-o zonă împădurită, greu accesibilă. La ora 19,10 am fost sesizaţi prin 112 de către o femeie din localitatea Poiana Cristei că ar fi fost agresată în locuinţa sa de către un bărbat necunoscut, care i-a sustras suma de 180 lei şi a fugit", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Zorel Burlan.
El a adăugat că deţinutul se află în custodia poliţiştilor, urmând să fie încarcerat la Penitenciarul Focşani.
La activităţile de căutare ale bărbatului evadat au participat 110 poliţişti, 62 de lucrători din cadrul Penitenciarului Focşani şi 16 jandarmi, acţiunea beneficiind şi de sprijinul unui elicopter.
Deţinutul, în vârstă de 39 de ani, care ispăşea în Penitenciarul Focşani o pedeapsă de 22 de ani, a evadat vineri după-amiază, în timp ce se afla la muncă pe raza localităţii Goleşti.
Vasilică Ciobotaru fusese condamnat definitiv în urmă cu circa 14 ani, după ce a violat şi ucis o bătrână în vârstă de 73 de ani din comuna Bogheşti, judeţul Vrancea. Ciobotaru a fost prins la scurt timp într-o comună din Călăraşi şi a recunoscut comiterea faptei. În 2017, acesta ceruse instanţei întreruperea pedepsei, din motive de sănătate, însă instanţa a respins anul trecut, ca neîntemeiată, cererea deţinutului. AGERPRES /
EVENIMENT
Aproape 17.000 de pașapoarte au fost eliberate în Alba, în 2025. Care a fost termenul mediu de soluționare al cererilor
Aproape 17.000 de pașapoarte au fost eliberate în Alba anul trecut, au transmis joi reprezentanții Prefecturii Alba. Termenul mediu de soluționare a cererilor a fost de aproximativ două zile.
Joi, 12 februrie a avut loc bilanțul activității Direcției Generale de Pașapoarte și a serviciilor publice comunitare de pașapoarte de la nivelul județelor pe anul 2025, desfășurat în sistem de videoconferință.
La nivelul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Alba a participat...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Deputatul Remus Lăpușan (PSD Cluj): Fermierii români trebuie protejați în cadrul Acordului UE–Mercosur
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, consideră că acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur este un subiect de importanță majoră, cu implicații economice, sociale și agricole semnificative: ”Vorbim despre un acord complex, cu efecte pe termen lung, care nu poate fi tratat nici superficial, nici prin poziții extreme”.
”Transmiterea acestui acord către Curtea de Justiție a Uniunii Europene...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Accident în Fărău: Beat și fără permis, un bărbat a intrat cu mașina într-un gard și a ajuns la spital. Ce alcoolemie avea
Un bărbat din Fărău a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un gard de beton. Acesta conducea băut și fără permis.
Potrivit IPJ Alba, la data de 11 februarie 2026, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au fost sesizați de către un bărbat, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Fărău, un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un gard din beton.
Polițiștii s-au...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Nici un gest sau vreo urmă de emoție din partea Adrianei Viliginschi la Curtea de Apel Alba Iulia. Ce spune avocatul său
Adriana Viliginschi, fosta concubină a omului de afaceri Adrian Kreiner, a ajuns joi 12 februarie la Curtea de Apel Alba Iulia. Aceasta a contestat arestarea preventivă în dosarul în care este acuzată că a ajutat-o pe Amiana Paștină să își omoare mama.
Procurorii susțin că Adriana Viliginschi i-ar fi oferit suport moral înainte și după comiterea crimei. Drept urmare procurorii au cerut arestarea preventivă, iar magistrații Tribunalului Sibiu au admis în urmă cu câteva zile...
Citește mai mult pe Alba24.ro
