EVENIMENT
Din 21 iunie, Spania și-ar putea deschide granițele pentru turiștii străini
Guvernul Spaniei lucrează la un plan ce prevede deschiderea graduală a graniţelor pentru vizitatorii din ţările considerate mai sigure în privința limitării extinderii epidemiei de coronavirus, posibil începând din 21 iunie, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului Turismului.
Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la Produsul Intern Brut. Conform datelor oficiale, numărul vizitatorilor internaţionali în Spania a atins în 2019 nivelul record de 83,7 milioane - al şaptelea an consecutiv de creştere a numărului de turişti.
Dar acest sector a fost puternic afectat de pandemia de coronavirus (COVID-19), iar anterior autorităţile anunţaseră că vor începe să primească vizitatori străini la 1 iulie.
Guvernul premierului Pedro Sanchez ar urma să ridice din 21 iunie starea de urgenţă pe teritoriul ţării, ceea ce înseamnă că spaniolii vor putea călători din nou, pe fondul reducerii epidemiei.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Turismului a precizat că este posibil ca unii turişti străini să înceapă să sosească în Spania din 21 iunie sau din 22 iunie.
"Vrem să reactivăm şi să accelerăm mobilitatea internaţională, dar începând cu zonele în care există situaţii epidemiologice similare", a declarat oficialul.
Acesta a adăugat că progresele cele mai mari în pregătirile pentru a deveni destinaţii sigure sunt înregistrate în insulele din arhipelagul Baleare.
Oficialii spanioli au discutat cu reprezentanţi ai companiilor aeriene şi ai tour-operatorilor, în special din Germania, care au raportat mult mai puţine decese decât cele înregistrate în alte ţări, cum ar fi Spania şi Italia, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Turismului. De asemenea, au avut loc convorbiri cu reprezentanţii companiei britanice Jet2 privind reluarea afacerilor, dar, deocamdată, discuţiile sunt limitate din cauza numărului ridicat de decese din Regatul Unit.
Şi Italia şi-a redeschis miercuri frontierele pentru vizitatorii europeni, în condiţiile în care sectorul turismului este responsabil pentru 13% din Produsul Intern Brut.
Conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INE), turiştii au cheltuit în Spania doar 11,7 miliarde de euro în perioada ianuarie - aprilie 2020, cu 48% mai puţin decât în primele patru luni din 2019.
Spania, care a impus din 15 martie măsuri de izolare, a avut în primele patru luni din 2020 doar 10,58 milioane de vizitatori, jumătate faţă de numărul turiştilor înregistrat în perioada ianuarie - aprilie 2019.
Una dintre cele mai afectate ţări de pandemia de coronavirus, Spania a înregistrat până acum 240.000 de contaminări şi 27.000 de decese. Cu toate acestea, cifrele se îmbunătăţesc treptat, iar marţi a fost a doua zi consecutiv când în Spania nu s-a înregistrat niciun deces de COVID-19. AGERPRES
Ziua de 13 februarie vine cu o energie intensă, marcată de dorința de claritate în relații și decizii curajoase în plan profesional. Este un moment bun pentru a încheia socoteli vechi și pentru a face loc unor începuturi promițătoare.
Iată ce rezervă astrele fiecărei zodii:
Berbec
Ai parte de o zi dinamică, cu multe solicitări la locul de muncă. Evită reacțiile impulsive, mai ales în discuțiile cu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Cluj-Napoca se află în termenul de preaviz în vederea denunțării unilaterale a contractului centurii metropolitane
Primăria Cluj-Napoca a făcut noi precizări legate de problema centurii metropolitane, precizând că în 24 februarie expiră termenul de 10 zile lucrătoare acordat asocierii în vederea clarificării situației, după care va urma denunțarea unilaterală a contractului.
”În data de 6 februarie 2026, Primăria Cluj-Napoca a notificat liderul asocierii DIMEX-2000 COMPANY / HYDROSTROY AD / INTEGRAL INŽENJERING A.D....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici
Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.
La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”
Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.
Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
