EVENIMENT
Din cauza preţurilor mari la energie, zeci de piscine publice din Franţa au fost închise
Aproximativ 30 de piscine publice şi-au închis, brusc, porţile luni, în mai multe oraşe din Franţa, din cauză că societatea care le gestiona nu mai poate face faţă creşterii preţurilor la energie, transmite AFP.
Aproximativ 10% din cele 4.000 de piscine publice care există în Franţa sunt gestionate prin intermediul unui delegatar de serviciu public şi nu direct de municipalitatea unde sunt amplasate. Deseori încălzite cu gaze naturale, piscinele sunt instalaţii cu un consum mare de energie şi resimt din plin creşterea preţurilor.
Din cauza preţurilor mari la energie, zeci de piscine publice din Franţa au fost închise. Personalul, trimis în șomaj
Operatorul Vert Marine a fost nevoit să închidă "pentru o durată temporară" o treime dintre piscinele sale, în special la Limoges (centru), Granville (nord-vest) sau Versailles (regiunea din jurul Parisului ), şi să trimită personalul în şomaj parţial, a informat societatea într-un comunicat de presă.
Factura la energie pentru acest delegatar de serviciu public a urcat de la "15 până la 100 de milioane de euro", adică "întreaga cifră de afaceri anuală a societăţii", se mai arată în comunicat. Societatea, care poartă discuţii cu municipalităţile încă din luna iunie, nu a găsit o soluţie până la acest moment şi subliniază că nu vrea să recurgă la o majorare a tarifelor de trei ori. În consecinţă, societatea cere "autorităţilor locale şi guvernamentale să ia măsurile necesare şi inedite pentru a reveni la un cost suportabil al energiei".
Din cauza preţurilor mari la energie, zeci de piscine publice din Franţa au fost închise. Și prețul gazelor a explodat
Începând din această vară, mai multe municipalităţi din Franţa au decis să reducă programul de funcţionare al piscinelor publice, sau au coborât temperatura la care este încălzită apa, în încercarea de a reduce o factură uriașă la gaze.
Din cauza preţurilor mari la energie, zeci de piscine publice din Franţa au fost închise. Mai multe țări din Europa, în aceeași situație
Invadarea Ucrainei de către Rusia, principalul furnizor de gaze naturale al Europei, şi sancţiunile care au urmat au provocat o criză energetică de amploare, obligând mai multe ţări să încerce să facă economie la energie.
În Germania, numeroase localităţi au anunţat că vor reduce temperatura apei în piscinele publice, cu unul sau două grade, la iarnă. La Berlin, a fost impusă o temperatură maximă a apei de 26 de grade, iar bazinele exterioare nu mai sunt încălzite de la finele lunii august.
În Finlanda, o campanie naţională invită locuitorii să reducă cu un grad temperatura obişnuită a sistemului de încălzire în iarna care va veni şi, de asemenea, să scurteze perioada de tip petrecut la duş sau la saună. Baia de aburi, la o temperatură de aproximativ 85 de grade Celsius, este o adevărată instituţie în Finlanda, unde sunt aproximativ trei milioane de saune la o populaţie de 5,5 milioane de locuitori.
Agerpres
EVENIMENT
Incident grav la Cluj. Șofer prins cu alcoolemie ridicată și fără permis, arestat preventiv
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului și fără permis.
Bărbatul a fost oprit de polițiști în noaptea de 8 ianuarie, în jurul orei 23:55, când se afla la volanul unui autoturism Mercedes pe DJ 107F, în comuna Luna, județul Cluj.
Bărbatul era mort de beat
Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, șoferul avea o alcoolemie de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
U-BT Cluj își începe cursa pentru al doilea trofeu al sezonului. Clujul merge la luptă cu ambiții mari în Cupa României
U-BT Cluj-Napoca intră într-o nouă linie dreaptă a sezonului 2025–2026, aflându-se la exact o lună distanță de următoarele dueluri interne, odată cu startul Final 8-ului Cupei României.
După triumful din SuperCupa României, obținut în fața celor de la CSO Voluntari, campioana își propune să pună mâna și pe al doilea trofeu al stagiunii: Cupa României.
Oradea va fi centrul baschetului românesc în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Guvernul scoate la „tablă” restanțierii. Apare „Lista rușinii” pentru oamenii și firmele cu datorii la stat, dar și „Lista albă”
Guvernul pregătește o schimbare majoră în relația dintre stat și contribuabili. Astfel, se va introducere „Lista a rușinii” pentru cetățenii și firmele cu datorii la buget, dar și o listă publică cu cei care își achită la timp obligațiile fiscale.
Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de lege publicat în transparență decizională de Ministerul Dezvoltării și fac parte din reforma administrației...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Un vas pictat de la Tărtăria - Gura Luncii, exponatul lunii ianuarie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
Exponatul lunii ianuarie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va fi prezentat joi, 15 ianuarie, de la ora 11.00. Este vorba despre un vas pictat de la Tărtăria - Gura Luncii.
Artefactul provine din campania anului 2025 de cercetări sistematice de la Tărtăria - Gura Luncii, din județul Alba. Este vorba de un vas pictat, cel mai probabil cu rol cultic, ce aparține Culturii Petrești, potrivit reprezentanților muzeului.
Vasul, de dimensiuni mari, a fost descoperit într-un complex...
Citește mai mult pe Alba24.ro
