EVENIMENT
Din ce dată nu va mai decola nici un avion al companiei Tarom, între orele 4:00-7:00
Sindicatul Unit TAROM (SUT) a demarat acţiunea de strângere de semnături în vederea declanşării Conflictului colectiv de muncă la TAROM, cerinţă transmisă deja către angajator prin consemnarea în procesele verbale ale negocierii, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.
"Începând cu 23.08.2022, în semn de protest al membrilor Sindicatului Unit TAROM (SUT) piloţi, între orele 04-07 nu va decola niciun avion al Companiei TAROM.
Calendarul protestelor va începe cu Notificarea angajatorului SC TAROM SA cu privire la organizarea de către Sindicat a unor greve de avertisment, 2 zile săptămânal, cu încetarea lucrului, dar nu mai mult de 2 ore, urmând ca la o dată stabilită de către Sindicat, să urmeze greva generală propriu-zisă, cu respectarea tuturor normelor legale", se menţionează în comunicat.
Sindicaliştii din cadrul TAROM precizează că, în data de 23 iunie 2022, au fost demarate negocierile în vederea încheierii unui nou Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate, iar termenul agreat de părţi pentru încheierea unui contract expiră în data de 23 august 2022.
"Negocierile s-au desfăşurat cu dificultate, fără a se ajunge la un acord cu privire la revendicările salariale formulate de Sindicatul Unit Tarom (SUT)", se menţionează în comunicat.
Din ce dată nu va mai decola nici un avion al companiei Tarom, între orele 4:00-7:00: Ce susțin reprezentanții sindicatului
Reprezentanţii sindicatului susţin că au depus toate diligenţele pentru încheierea unui Contract Colectiv de Muncă, însă până la data transmiterii comunicatului conducerea societăţii nu a dat curs niciuneia dintre revendicările formulate de SUT, cu excepţia creşterii bonului de masă de la 10 la 30 lei.
"Dacă până la data de 23 august 2022 (dată agreată pentru încheierea contractului colectiv de muncă) nu se va ajunge la un acord cu conducerea societăţii cu privire la revendicările formulate, salariaţii au posibilitatea declanşării conflictului colectiv de muncă şi a organizării grevei generale, cu respectarea condiţiilor legale", se subliniază în comunicat.
Conform sursei citate, la şedinţa din data de 16 august 2022, compania TAROM a prezentat o ofertă, care a fost considerată inacceptabilă de către Comisia de negociere a CCM la nivel TAROM din partea Sindicatului Unit TAROM, având în vedere faptul că această ofertă nu acoperă, în unele departamente, nici măcar inflaţia pe anul 2022, de 15%. Agerpres
EVENIMENT
Prețul apei în Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul mediu al unei gospodării. Anunțul președintelui CJ Alba, Ion Dumitrel
Prețul apei în Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul mediu al unei gospodării: Procedura de consultare publică a Masterplanului pentru serviciile de apă și apă uzată din județul Alba se apropie de final, iar documentul strategic care va ghida dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare în perioada 2023–2053 include o prevedere esențială pentru populație: plafonarea tarifului la un nivel maxim de suportabilitate de 2,5% din venitul mediu disponibil net al unei gospodării.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Frații Pavăl de la Dedeman cumpără lanțul de supermarketuri Carrefour România. Tranzacția ar ajunge la 823 milioane de euro
Grupul francez Carrefour a anunțat oficial joi că a intrat în negocieri exclusive cu Paval Holding, vehiculul de investiții al fraților Pavăl, proprietarii Dedeman, pentru vânzarea tuturor operațiunilor sale din România, evaluate la aproximativ 823 milioane de euro.
Tranzacția face parte dintr-un amplu proces de analiză strategică început la nivel global și ar putea fi finalizată în a doua jumătate a anului...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Cum a arătat protestul AUR la Alba Iulia: ”Turul doi înapoi”, ”Georgescu președinte” și teorii ale conspirației
O mână de oameni s-au adunat în zona Mercur City Center, joi 12 februarie, la ora 12.00, în Alba Iulia, pentru a protesta. Este vorba despre un protest susținut de partidul extremist AUR.
Deși protestul era anunțat ca fiind unul împotriva impozitelor, cei prezenți peste stradă de Sinagoga din Alba Iulia au avut alte teme de protest.
Mai exact, clasicele teme rostogolite și pe internet. Printre cei maxim 25-30 de oameni care au răspuns pozitiv la protestul promovat de George...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Condițiile în care se declară inactivitatea fiscală a firmelor, ca urmare expirării mandatului administratorilor: Precizări ANAF
Condițiile în care se declară inactivitatea fiscală a firmelor, ca urmare expirării mandatului administratorilor sau a unor modificări legislative recente: Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează că au rămas neschimbate criteriile pentru declararea inactivității fiscale în ceea ce privește mandatul administratorilor.
Precizările oficiale de la ANAF vin în contextul apariției în spațiul public a unor informații false pe acest subiect.
ANAF nu declară...
Citește mai mult pe Alba24.ro
