Connect with us

EVENIMENT

Directoarea Operei din Iaşi, Beatrice Rancea, audiată la DIICOT

Publicat

diicot

Beatrice Rancea, managerul Operei Naţionale Române din Iaşi, a fost ridicată de poliţişti şi dusă pentru audieri la sediul DIICOT - Iaşi, în cadrul unei anchete privind nereguli financiare la Operă cu un prejudiciu de 5 milioane de lei.

În acelaşi dosar vor fi audiate alte 13 persoane.

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, luni dimineaţă, 26 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Iaşi într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi constituire de grup infracţional organizat, în legătură cu mai multe nereguli la Opera Naţională Română din Iaşi.

Percheziţiile au loc în contextul în care la Opera Naţională Română din Iaşi există de mai multă vreme un conflict între o parte dintre angajaţi şi managerul instituţiei, Beatrice Rancea, motiv pentru care s-au făcut mai multe plângeri penale de ambele părţi şi au fost deschise şi acţiuni în judecată.

Conform unor comunicate ale DIICOT şi IGPR, începând cu anul 2014, s-a constituit şi a acţionat în Iaşi şi Bucureşti un grup infracţional organizat condus de către o persoană, în calitate de manager al unor instituţii culturale, grup la care au aderat ulterior şi alte persoane.

Membrii grupului au obţinut sume mari de bani provenind din subvenţii şi alocări de la bugetul de stat, în speţă de la bugetul Ministerului Culturii.

Acţiunile membrilor grupului vizau delapidarea, în diferite moduri, a subvenţiilor acordate de Ministerul Culturii pentru promovarea sistemului cultural prin intermediul Operei Naţionale Bucureşti şi a Operei Naţionale Române Iaşi.

Investigaţia procurorilor a scos în evidenţă faptul că activitatea infracţională a grupării a acoperit, pe de o parte, întreaga gamă a achiziţiilor, iar pe de altă parte a vizat şi cheltuielile cu colaboratorii şi chiriile.

Scopul ar fi fost delapidarea sumelor de bani, prin manopere frauduloase, pentru satisfacerea intereselor proprii ale membrilor grupului şi ale colaboratorilor acestora.

"Astfel, ar fi fost conceput un sistem menit să crească nivelul de trai al membrilor grupului, într-un mod discreţionar în realizarea actului managerial, dar şi prin scurgerile ilegale de bani, fără consultarea departamentelor specializate, de achiziţie publică sau de contabilitate, prin încheierea de contracte comerciale, civile şi de cesiune de drepturi de autor, fără respectarea prevederilor legale, în beneficiul membrilor grupului şi al partenerilor acestora, delapidând în acest mod patrimoniul unităţii administrate", spune Poliţia Română. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

14 februarie: Sfântul Valentin, Ziua Îndrăgostiților sau Valentine's Day. Legende, obiceiuri și ce să NU faci în această zi

Publicat

14 februarie: sfântul valentin, ziua Îndrăgostiților sau valentine's day. legende,

Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale zile din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei care-și caută perechea. Este prilej pentru a dovedi cele mai frumoase sentimente.

De asemenea, este și Ziua Sfântului Valentin. Este o oportunitate pentru a trimite de Valentine`s Day, pentru cei dragi.

Sunt mai multe legende, superstiții și curiozități legate de populara sărbătoare a dragostei.

Vezi și MESAJE și SMS-uri de Ziua Îndrăgostiţilor 2026 la români....

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Weekend cu vreme schimbătoare în județul Cluj. Ce temperarturi sunt așteptate și ce spun meteorologii despre precipitații

Publicat

cluj napoca e1750172752905.jpg






Meteorologii anunță un weekend cu schimbări notabile de temperatură în județul Cluj, după un început de săptămână cu vreme mai blândă.

La Cluj-Napoca, dar și în celelelate localități din județ vor fi variații importante de temperatură în 14 și 15 februarie.

Sâmbătă, 14 februarie: temperaturi mai ridicate și cer variabil

Sâmbătă va fi cea mai caldă zi a weekendului în județul Cluj. În...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Portalul Medical al Pacienților. Un nou pas spre digitalizarea serviciilor oferite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj

Publicat

spitalul clinic e1598975591957.jpg






Portalul medical al pacienților este cel mai nou serviciu online implementat de SCJU Cluj, care vine în sprijinul pacienților și al profesioniștilor din sănătate prin crearea unei platforme integrate care cuprinde dosarul electronic al pacientului, posibilitatea efectuării programărilor în sistem online și rezultatele analizelor medicale.

Portalul pacienților face parte dintr-un proiect de investiții cu fonduri...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

MESAJE deosebite, frumoase și haioase de Ziua Îndrăgostiților. SMS-uri pentru persoana iubită, de trimis pe 14 februarie

Publicat

mesaje deosebite, frumoase și haioase de ziua Îndrăgostiților. sms uri pentru

Mesaje de Ziua Îndrăgostiților. Declararea sentimentelor pentru persoana iubită este binevenită în orice zi a anului. Însă un mesaj mai special pe 14 februarie este încă o dovadă a prețuirii pentru omul ales.

Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei singuri, care văd în această zi o oportunitate de a-și găsi perechea.

Vă prezentăm o selecție de mesaje de Valentine`s Day, pe care le puteți trimite...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe