Connect with us

EVENIMENT

Crimă la Spitalului Judeţean din Piatra-Neamț. Şi-a ucis soţia, apoi a stat cu ea, în cabinet

Published

on

Directoarea de îngrijiri a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, asistenta Anca Patriche, a fost înjunghiată mortal, vineri după-amiază, în incinta unităţii sanitare, de către soţul acesteia, au declarat, pentru AGERPRES, surse apropiate anchetei.

Femeia a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuţit de către soţul ei, care şi-ar fi luat toate măsurile de precauţie pentru ca femeia să nu poată fi resuscitată de colegii săi. El a aştepat în cabinet, după crimă, ca femeia să-şi dea ultima suflare, apoi a plecat liniştit acasă. Victima ar fi avut răni multiple în zona feței, gâtului și în zona spatelui.

Însă, personalul medical ar fi observat că bărbatul prezenta urme de sânge pe el, aşa că s-a dat alarma, apoi s-a descoperit crima. Bărbatul a fost reţinut până la sosirea poliţiştilor.

Potrivit surselor menţionate, crima s-a produs pe fondul geloziei şi a unui conflict mai vechi între cei doi generat de procesul de divorţ în care se aflau.

Suspectul, angajat ca agent de pază la o firmă din Piatra-Neamţ, a venit în spital înarmat cu un cuţit şi a înjunghiat-o pe femeie de două ori, în coapsă şi în gât.

Şase medici cu experienţă au încercat cu disperare să o aducă pe colega lor la viaţă, însă femeia pierduse prea mult sânge, iar încercările lor au rămas fără rezultat. Din păcate, momentul descoperirii crimei nu a mai permis resuscitarea victimei. În urma rănilor, femeia a murit pe loc.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Neamţ, suspectul a fost prins imediat şi predat poliţiştilor, iar un procuror criminalist a început audierea acestuia, urmând să dispună măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Victima avea 49 de ani şi obţinuse, prin concurs, postul de director de îngrijiri medicale la începutul acestei săptămâni. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

MARȚI: O localitate din Alba va rămâne temporar fără apă potabilă. Locuitorii, rugați să își asigure rezerve de apă

Published

on

marȚi: o localitate din alba va rămâne temporar fără apă

Apa CTTA anunță întreruperea furnizării apei potabile marți, 17 februarie, în Țelna. Vor fi montate debitmetre. 

Reprezentanții companiei de apă au anunțat că, pentru montarea unor debitmetre, în cadrul contractului de lucrări AB3-CL9 - Sistem SCADA Regional, furnizarea apei va fi întreruptă între orele 09:00 - 12:00.

Consumatorii sunt rugați să își asigure rezervele de apă necesare pe perioada întreruperii.

La repunerea în funcțiune a alimentării cu apă potabilă,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

U-BT Cluj-Napoca, spectacol total la Oradea. Campioana joacă luni semifinala Cupei României cu Dinamo

Published

on

u bt cluj napoca.jpg






U-BT Cluj-Napoca nu a venit la Oradea doar pentru prezență. Campioana României a făcut spectacol în sferturile Cupei, 100-77 cu CSA Steaua Sharks București, și atacă astăzi semifinala cu gândul fix la trofeu.

În atmosfera incandescentă de la Oradea Arena, clujenii au apăsat pedala de accelerație încă din start și nu s-au mai uitat înapoi. Ritm, intensitate, execuții rapide, exact ADN-ul unei echipe care știe...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Săptămâna Albă 2026: Ce alimente sunt permise înainte de intrarea în Postul Paștelui

Published

on

săptămâna albă 2026: ce alimente sunt permise înainte de intrarea

Săptămâna Albă, cunoscută în tradiția ortodoxă drept săptămâna dinaintea Postului Mare, marchează în 2026 perioada de pregătire spirituală și alimentară pentru cel mai aspru post din an.

Postul Paștelui 2026 începe luni, 23 februarie 2026, astfel că Săptămâna Albă se desfășoară în intervalul 16 – 22 februarie.

Această perioadă are un rol de tranziție între alimentația obișnuită și restricțiile severe din Postul Mare, credincioșii fiind îndemnați să...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Amenzi de peste 11.000 de lei, aplicate de ITM Alba. Nereguli privind acordarea concediilor, descoperite în urma controalelor

Published

on

amenzi de peste 11.000 de lei, aplicate de itm alba.

ITM Alba a aplicat amenzi de peste 11.000 de lei în urma unor controale la zeci de firme din județ. Inspectorii au constatat, printre altele, nereguli în ceea ce privește acordarea concediilor.

Astfel, în perioada 9-13 februarie 2026, inspectorii de muncă au verificat 76 de angajatori din Alba, cu un total de 595 de angajați. 

În urma controalelor în domeniul relațiilor de muncă, au fost identificate 135 deficiențe și au fost aplicate șase sancțiuni, dintre care trei sunt amenzi...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading