EVENIMENT
Director în Ministerul Proiectelor Europene, trimis în judecată după ce a perceput taxă din salariul subordonaţilor
Dragoș Adrian Iorga, director în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost deferit justiției de către DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită de la subordonați, sub forma unei taxe percepute din salarii.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, Dragoş Adrian Iorga, la data faptelor director al Organismului Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman - Regiunea Bucureşti-Ilfov, instituţie aflată în subordinea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, este acuzat de luare de mită (două fapte ambele în formă continuată) şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (două fapte).
Procurorii notează că, la începutul anului 2021, Dragoş Adrian Iorga ar fi "ajutat" două persoane prin remiterea nelegală a subiectelor şi răspunsurilor corecte să ocupe, prin concurs, două posturi în cadrul unui proiect derulat prin Organismul Intermediar Regional Bucureşti-Ilfov.
În schimbul acestor "servicii", anchetatorii spun că Iorga ar fi pretins de la cele două persoane, martori în cauză, câte 1.500 lei lunar, de la data primirii primului salariu până la data de 30 noiembrie 2023 (data finalizării proiectului), aspecte cu care cele două persoane ar fi fost de acord.
Conform înţelegerii, în perioada martie 2021 - octombrie 2023, Dragoş Adrian Iorga ar fi primit de la cele două persoane suma totală de 75.600 lei.
În timpul anchetei, DNA a efectuat percheziţii la domiciliul şi biroul lui Iorga din Bucureşti, fiind ridicate, printre altele, următoarele: 174.600 lei, 10.000 de dolari şi 11.000 euro, lingouri din aur în greutate totală de 65,2 grame.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti. Agerpres
EVENIMENT
FOTO: Grenade defensive descoperite la Aiud, pe drumul către unitatea militară. A intervenit echipa pirotehnică a ISU Alba
Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia a intervenit duminică în municipiul Aiud, pe drumul către unitatea militară (zona Herja), pentru asanarea unei muniții rămase neexplodate.
În urma recunoașterii, specialiștii au identificat două element de muniție (două grenade defensive, fără focos), care au fost ridicate, transportate și depozitate în condiții de maximă siguranță, urmând a fi distruse ulterior într-o misiune specifică.


Pentru...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Avram Gal (PSD) propune fuziunea Turda – Câmpia Turzii. Ce părere aveți? Cum s-ar putea numi noul municipiu?
Avram Gal, președintele PSD Câmpia Turzii, a lansat o propunere de dezbatere publică privind o eventuală fuziune administrativă între municipiile Turda și Câmpia Turzii, în contextul viitoarei reorganizări administrativ-teritoriale la nivel național.
„Nu ne este frică de competiție. Din contră, credem că o astfel de construcție administrativă comună ar putea aduce beneficii reale pentru întreaga zonă”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Uniunea Europeană a majorat brusc tarifele vamale la importurile de farfurii, cești, boluri și alte articole de masă și bucătărie din ceramică din China.
Decizia vine după o revizuire a măsurilor antidumping în vigoare din 2013, scrie Economedia.
Blocul celor 27 de țări va aplica o taxă generală de 79% asupra produselor, înlocuind taxele anterioare care variau între 13,1% și 36,1%, potrivit unui document publicat vineri în Jurnalul Oficial al UE.
Creșterea face parte...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Cum a apărut o femeie pe pârtia de la Buscat. Tocuri de plimbat pe floașterul Clujului
Duminică, pe pârtia din Buscat, o femeie a atras toate privirile. Purta tocuri cui, o mulțime de bijuterii de aur și o ținută care nu avea nicio legătură cu muntele sau sportul de iarnă.
În loc de echipament de schi, avea haine elegante, potrivite mai degrabă pentru o plimbare în oraș.
Trecând pe lângă zăpadă cu tocurile sale imposibile și bijuteriile strălucitoare, crea un contrast total cu peisajul alb...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
