Connect with us

EVENIMENT

Directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială București, suspendat din funcţie

Publicat

institut national cercetare dezvoltare fb
sursa foto: Facebook, arhivă foto

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, l-a suspendat din funcţie pe şeful Consiliului de administraţie al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” – INCAS Bucureşti, Cătălin Nae, până la data de 25 iunie, dată la care exercitarea funcţiilor acestuia încetează de drept.

Potrivit unui comunicat de presă, măsurile sunt dispuse ca urmare a faptului că MCID a luat act de decizia Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a-l trimite în judecată pe directorul INCAS, „pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată”.

„Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării îşi manifestă întreg concursul pentru demersurile judiciare de aflare a adevărului, de recuperare a prejudiciului produs şi de garantare a bunei funcţionări a importantului institut INCAS Bucureşti”, afirmă sursa citată. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Un tânăr din Alba Iulia va sta 24 de ore în arestul poliției, după un accident rutier: A condus beat și fără carnet o mașină

Publicat

un tânăr din alba iulia va sta 24 de ore

Un tânăr în vârstă de 18 ani din Alba Iulia își va petrece următoarele 24 de ore, în arestul poliției după ce a provocat un accident rutier. Din câte se pare, tânărul s-a urcat beat și fără permis la volanul unui autoturism și l-a condus pe strada Livezii din oraș. 

Acesta s-a oprit cu autoturismul în urma unui accident rutier, Mai exact a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-o mașină parcată. 

Cazul a fost comunicat de reprezentanții IPJ…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Pas important la Centura Metropolitană Cluj. A fost montată ultima grindă la pasajul spre viitorul Spital Regional

Publicat

grinda lucrari centura3 bun.jpg






Lucrările la Centura Metropolitană Cluj continuă în ritm susținut.

Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat, de pe șantier, că a fost montată ultima grindă la pasajul de intrare și ieșire la Spital Regional de Urgență, o etapă importantă în realizarea Tronsonului 1 al proiectului.

Ultima grindă, de 35 de tone, a fost montată noaptea

„S-a montat ultima grindă la pasajul care va asigura legătura cu…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Circulația rutieră pe DN 67C Transalpina rămâne închisă. Stratul de zăpadă a ajuns și la 40 de centimetri

Publicat

video: circulația rutieră pe dn 67c transalpina rămâne închisă. stratul

Circulația rutieră rămâne închisă pe DN 76C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, din cauza zăpezii care a atins în unele zone chiar și 40 de centimetri.

„DN 67C, Transalpina, rămâne închis.

Având în vedere prognozele meteo și starea părții carosabile, zăpadă 20-40 cm, DN 67C, sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, rămâne închis circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule”, a transmis Direcţia Reginală de Drumuri…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Avertizări meteo de ploi abundente, vânt puternic și ninsori, în Alba și alte județe din țară, până joi dimineața. Precizările ANM

Publicat

ploi torențiale, ninsori și vânt puternic în aproape toată țara.

Meteorologii au emis luni dimineața noi avertizări de ploi abundente, intensificări ale vântului și ninsori viscolite la munte, valabile în Alba și alte județe din țară până joi dimineața.

Astfel, sudul județului Alba se va afla sub avertizare Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori viscolite la altitudini de peste 1700 m până miercuri noaptea. 

Informare meteorologică

  • Interval de valabilitate: 6 octombrie, ora 10:00 – 9…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe