EVENIMENT
Dispare șomajul tehnic. Ce facilități mai rămân în vigoare pentru companii după terminarea stării de alertă
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat marți ce schimbări aduce pe piața muncii ridicarea stării de alertă. Acesta susține că nu se va mai acorda șomaj tehnic, dar că rămâne în vigoare kurzarbeit.
„Ridicarea stării de alertă aduce schimbări și în domeniul gestionat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale! Astfel, nu se va mai acorda șomaj tehnic, dar rămâne în vigoare „kurzarbeit” (OUG 132/2020) încă trei luni de la ridicarea stării de alertă”, a anunțat ministrul Muncii.
Modelul ”kurzarbeit” prevede că angajatorul a cărui activitate a fost afectată de pandemie poate reduce timpul de lucru al angajaților, fără să recurgă la concedieri. Diferența timpului de lucru fiind subvenționată de stat.
Facilitățile oferite de stat după ridicarea stării de alertă
Ministrul Budăi a transmis că și valabilitatea contractelor colective de muncă se prelungește automat tot cu 90 de zile.
De asemenea, părinții care au în îngrijire copii sau adulți cu handicap înscriși în sistemul de învățământ (OUG 110/2021) pot primi zile libere până la finalul anului școlar 2021-2022.
Ministrul Muncii susține că nu mai sunt obligatorii nici decalarea programului de muncă și nici telemunca, dar acesta pot fi stabilite, în continuare, cu acordul angajatorului.
Nu se ma fac angajări fără concurs în instituții de stat
De asemenea, acesta a anunțat că după ridicarea stării de alertă nu se mai pot ocupa posturi fără concurs în instituțiile de stat.
(sursa: Mediafax)
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Proiect pentru limitarea adaosului la energie și gaze, publicat și RETRAS rapid de Ministerul Energiei
Proiect pentru limitarea adaosului la energie și gaze, publicat și RETRAS rapid de Ministerul Energiei: este vorba despre un proiect de ordonanță privind instituirea unui mecanism temporar de limitare a adaosului comercial aplicat energiei electrice și gazelor naturale, care a fost publicat în transparență decizională de Ministerul Energiei după ce Ilie Bolojan a anunțat ca schema de plafonare a gazelor va fi înlocuită.
După câteva minute, proiectul de OUG și nota de fundamentare...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Medicul șpăgar din Sebeș, Adrian Ienea, arestat preventiv după ce a luat iar mită de la pacienți. Va sta 30 de zile după gratii
Medicul șpăgar din Sebeș, Adrian Ienea, care are deja o condamnare la activ pentru luare de mită, a ajuns în arestul IPJ Alba. Acesta va sta pentru următoarele 30 de zile în arest preventiv.
Motivul este unul simplu: Chiar dacă a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită, acesta nu s-a oprit din această practică. Mai exact, în data de 3 februarie 2026 a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, după ce a luat iar șpagă. O zi mai târziu a fost...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs joi dimineață pe DN1-E60, între localitățile Florești și Gilău. Un bărbat a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare, iar pompierii au intervenit cu echipaje specializate.
Potrivit ISU Cluj, pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață, în jurul orei 07:20, la locul accidentului...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Proiect pentru realizarea unui pod rutier, pe o stradă din Abrud. Acord de mediu, solicitat la Direcția de Mediu Alba
Proiect pentru realizarea unui pod rutier, pe o stradă din Abrud. Primăria Abrud vrea să construiască un pod rutier peste Valea Cernița, pe strada Mecea, pentru a asigura accesul locuitorilor spre domicilii și terenuri.
Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat recent depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Pod strada Mecea”, propus a fi amplasat în orașul Abrud.
Potrivit memoriului de prezentare, Primăria Abrud vrea să construiască un pod...
Citește mai mult pe Alba24.ro
