EVENIMENT
UPDATE: Mircea Drăghici, trimis în judecată pentru delapidare
Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de delapidare şi utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate, a informat, joi, DNA.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a lui Mircea Gheorghe Drăghici, la data faptelor trezorier al unui partid, pentru săvârşirea infracţiunilor de utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi delapidare (2 fapte)”, se precizează într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 15 februarie 2018 – 11 iunie 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând formaţiunii politice respective, ar fi utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera, oraşul Voluntari, judeţ Ilfov.
„Cu aceşti bani, inculpatul a acoperit parţial, în proporţie de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenţii a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieşea că banii respectivi ar fi plătiţi de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului”, precizează anchetatorii.
În acest sens, arată DNA, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcţiei de trezorier, Drăghici şi o persoană din familie ar fi negociat şi ar fi convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulaţie de peste 500.000 euro, pe care să-l achite cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier şi cu fonduri proprii.
„În ziua de 15 februarie 2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului şi persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar şi un contract de închiriere între acelaşi vânzător şi formaţiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferenţa până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvenţiile primite de partid). Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01 martie 2018 – 01 martie 2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni”, mai arată procurorii.
În realitate, menţionează anchetatorii, întreaga contravaloare a contractului ar fi fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni, din sume de bani provenite din subvenţia acordată formaţiunii politice în baza Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
„După declanşarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvenţiilor de formaţiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcţia de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum şi promisiunea de vânzare-cumpărare şi au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie şi pentru achiziţionarea imobilului”, susţin procurorii anticorupţie.
Într-un alt context, precizează DNA, în aceeaşi calitate de trezorier, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti, Mircea Drăghici ar fi dispus scoaterea, din patrimoniul partidului, a unui autoturism de lux marca Mercedes Benz, model GLE 350 Coupe, cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.
„Concret, la data de 10.07.2017, formaţiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menţionat, iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiţi abia la data de 23.08.2018”, mai arată anchetatorii.
DNA informează că formaţiunea politică a ales ca, în urma propriilor analize, să îşi exprime poziţia procesuală cu privire la constituirea de parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, Direcţia Anticorupţie precizează că faţă de faţă de Daniel Barbu, care la data faptelor deţinea funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi pentru care procurorii anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale în acelaşi dosar, dar şi faţă de alte persoane şi infracţiuni a fost dispusă disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar şi continuarea cercetărilor. AGERPRES
Printre cei mai căutați candidați fără studii superioare se află șoferii, lucrătorii în depozit, casierii, mecanicii și personalul pentru curățenie, arată datele unui sondaj derulat de o platformă de recrutare.
”Finalul de an vine cu oportunități pentru candidații din segmentul blue collar (fără studii superioare), 5.500 de joburi fiind acum disponibile pentru aceștia pe iajob.ro și alte 6.400 pe eJobs.ro.
Angajatorii se află în continuă căutare de personal pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Atenționare de la Poliția Alba: cumpărați doar articole pirotehnice permise de lege. Polițiștii au intensificat controalele
Poliția Alba atenționează asupra respectării legislației privind deținerea, cumpărarea și vânzarea articolelor pirotehnice. Polițiștii au intensificat activitățile de control.
Potrivit IPJ Alba, persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și utilize doar articole pirotehnice din categoria F1, ce prezintă risc scăzut.
Acestea sunt artificiile de brad, bețigașe bengale, jerbe de mici dimensiuni și granule scânteietoare.
Polițiștii…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
„Șepcile roșii” atacă Ploieștiul. „U” Cluj vrea să sfideze istoria și să încheie anul în forță contra Petrolului
Universitatea Cluj se află într-un moment excelent de formă și merge duminică la Ploiești cu un obiectiv clar: continuarea seriei pozitive și obținerea unei victorii care să confirme ascensiunea din returul sezonului regular.
Duelul cu Petrolul, programat pe stadionul „Ilie Oană”, de la ora 15:30, se anunță unul intens, cu miză importantă pentru ambele formații.
„U” a adunat 10 puncte din 12 posibile…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Fostul procuror general Augustin Lazăr, despre criza din sistemul de justiție. Ministerul Public trebuie să clarifice suspiciunile
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, profesor universitar la Alba Iulia, reacționează în urma documentarului Recorder ”Justiția capturată”. Acesta analizează situația sistemului de justiție și atrage atenția asupra responsabilității unor instituții importante.
În opinia sa, Justiția este un pilon esențial al statului, este ”sistemul imunitar al statului”. În lipsa sa, ”se instalează haosul”.
Augustin Lazăr evidențiază rolul deciziilor politice…
Citește mai mult pe Alba24.ro




