Connect with us

ACTUALITATE

Doar 10% dintre persoane înţeleg cum funcţionează criptomonedele şi 35% cred că sunt o modă trecătoare (sondaj)

Publicat

bitcoin

Doar o persoană din zece înţelege pe deplin cum funcţionează criptomonedele, iar una din trei crede că acestea sunt o modă trecătoare, arată un studiu realizat de Kaspersky, remis, joi, AGERPRES.

Rata de adopţie a criptomonedelor la nivel global este în scădere, în ciuda faptului că celebrităţi precum Johnny Depp şi influenceri YouTube ca PewDiePie le folosesc. Mulţi consumatori nu înţeleg încă în totalitate cum funcţionează şi acest lucru întârzie răspândirea lor la scară largă.

Până acum, patru persoane din cinci (81%) nu au cumpărat niciodată criptomonede, fapt ce subliniază cât de departe suntem de a fi acceptate ca o formă obişnuită de plată sau de investiţie.

Studiul Kaspersky a arătat că multe persoane îşi doresc să folosească criptomonede, dar lipsa de cunoştinţe în acest domeniu le împiedică. În plus, mulţi dintre cei care credeau că ştiu cu ce au de-a face, au decis apoi să înceteze utilizarea. Astfel, aproape o cincime (18%) dintre respondenţi s-au oprit pentru că a devenit prea complicat din punct de vedere tehnic.

Lipsa unei înţelegeri adecvate ar putea să ducă la neîncredere în capacitatea criptomonedelor de a păstra în siguranţă banii utilizatorilor. De exemplu, aproape o treime (31%) dintre respondenţi au afirmat că le consideră volatile şi trebuie să fie mai stabile înainte de a se hotărî să le folosească. De asemenea, este foarte răspândită ideea că aceste criptomonede vor dispărea la un moment dat. O treime dintre respondenţi (35%) cred că sunt o modă trecătoare.

Chiar dacă, poate, vârful interesului pentru criptomonede a trecut, mai există încă cerere de a utiliza această tehnologie. Astfel, 14% dintre cei chestionaţi au spus că, deşi nu folosesc criptomonede în prezent, ar vrea să facă acest lucru, pe viitor. Mai există, însă, îndoieli - unii consumatori cred că le-ar putea pune în pericol finanţele personale.

După mai mulţi ani de cercetare în domeniul securităţii cibernetice pe segmentul de start-up-uri de criptomonede, Kaspersky recomandă companiilor să adopte setul de bune practici de securitate pentru dezvoltatorii de contracte inteligente, să folosească soluţii recunoscute pentru contracte inteligente (precum openzeppelin.org) şi să realizeze evaluări independente de securitate pentru a se asigura că sunt detectate eventuale vulnerabilităţi.

"Este clar că răspândirea la nivel de masă şi creşterea segmentului de criptomonede sunt ţinute pe loc de natura vulnerabilă a tehnologiei", spune Vitaly Mzokov, Head of Commercialization la Kaspersky, citat în comunicat.

"Chiar dacă există un mare apetit pentru folosirea lor, nu e tentant să-ţi dai banii către 'ceva' ce nu înţelegi în totalitate şi în care nu ai încredere. Având în vedere că siguranţa investiţiei este de importanţă crucială pentru oameni, este vital ca ei să poată lua singuri măsuri pentru a o proteja. Ca în cazul oricărei ameninţări cibernetice, nimic nu poate înlocui vigilenţa. Dacă vreţi să schimbaţi criptomonede, fiţi atenţi la siguranţa conturilor şi a parolelor. Dacă urmăriţi o investiţie pe termen lung sau să folosiţi criptomonedele pentru plăţi, atunci păstraţi-le într-un loc sigur şi folosiţi mai multe portofele. De asemenea, încurajăm companiile din acest domeniu să se organizeze corespunzător, pentru a demonstra că sunt capabili să protejeze investiţiile clienţilor", a continuat el.

Pentru a contribui la îmbunătăţirea stabilităţii şi pentru a încuraja încrederea în investiţiile în acest domeniu, parteneri ai Kaspersky, cum este Merkeleon, au dezvoltat maketplace-uri legitime, platforme de licitaţie online, schimburi de criptomonede şi sisteme de plăţi.

"Criptomonedele au cu siguranţă avantajele lor, dar, după cum se poate vedea, mulţi consumatori nu sunt conştienţi încă de ele din cauza îngrijorărilor legate de securitate şi de modul în care funcţionează tehnologia. Este o industrie interesantă şi construită pe încredere. Prin urmare, este imperativ ca toţi jucătorii să facă tot posibilul pentru a-şi proteja reţelele şi pentru a se asigura că banii clienţilor sunt securizaţi", explică Alexey Sidorowich, Head of Sales and Business Development la Merkeleon. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Incendiu violent într-o gospodărie din Coțușca. Acoperișul unei case, dar și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări

Publicat

foto: incendiu violent într o gospodărie din coțușca. acoperișul unei case,

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Coțușca. Acoperișul unei case, dar și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, Stației Săveni și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca, cu trei autospeciale de stingere,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Minor de 16 ani din Săveni, dat dispărut. Poliția solicită sprijinul populației

Publicat

minor de 16 ani din săveni, dat dispărut. poliția solicită

Publicitate

Un adolescent în vârstă de 16 ani, din orașul Săveni, județul Botoșani, este căutat de polițiști după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Poliției Orașului Săveni, la data de 11 februarie 2026, oamenii legii au fost sesizați cu privire la dispariția lui Olaru Marian Sebastian, născut la data de 3 septembrie 2009, domiciliat în Săveni, județul Botoșani.

Conform celor semnalate,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Se întrerupe apa în Dorohoi. „Rugăm utilizatorii din zonele menționate să își asigure rezervele de apă necesare”

Publicat

va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna ungureni și

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii din municipiul Dorohoi că, pentru remedierea unei avarii apărute la rețeaua de alimentare cu apă de pe strada Alexandru Ioan Cuza, se va întrerupe furnizarea apei potabile în data de 12 februarie 2026, în intervalul orar 0800-1630.

Vor fi afectați consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile Alexandru Ioan Cuza, Lt. Olinescu, Viilor și Poștei.

Rugăm utilizatorii din...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Săptămâna aceasta, la Teatrul „Mihai Eminescu”: Spectacolele „Portugalia” de Zoltán Egressy și „Caragiale e de vină” de Matei Vișniec

Publicat

săptămâna aceasta, la teatrul „mihai eminescu”: spectacolele „portugalia” de zoltán

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită iubitorii de teatru, în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Portugalia” de Zoltán Egressy și „Caragiale e de vină” de Matei Vișniec.

Sâmbătă, 14 februarie, de la ora 1900, botoșănenii sunt așteptați la Teatrul „Mihai Eminescu” la spectacolul Portugalia” de Zoltán Egressy.

Regia: Vladimir Anton
Scenografia: Gelu Rîșca
Coregrafia: Victoria Bucun
Asistent regie: Răzvan...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe