EVENIMENT
Doar internări care nu suportă amânare la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Motivul acestei decizii
Fără internări cronice, doar internări de urgență și care nu pot suporta amânare la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Această decizie de datorează creșterii numărului de infectări cu coronavirus.
„Având în vedere situaţia epidemiologică din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, precum şi cea de pe plan naţional, conducerea spitalului a luat, începând de luni, noi măsuri în vederea limitării răspândirii COVID-19.
Astfel, se sistează toate internările cronice, asigurându-se doar internările de urgenţă şi internările care nu pot suporta amânare.
Pacienţii care se prezintă pentru urgenţe vor fi triaţi într-un cort în curtea din spate de către un medic din UPU, conform procedurii de triaj, iar accesul în spital se va face doar pe poarta de urgenţă”, a precizat într-un comunicat de presă SCJU Târgu Mureş.
Accesul tuturor vizitatorilor în spital este interzis, mai precizează SCJU Târgu Mureş.
Până luni, 12 octombrie, 2.497 de persoane au fost infectate cu COVID-19 în judeţul Mureş. În ziua precedentă au fost înregistrate 82 de cazuri noi de coronavirus.
"Potrivit informaţiilor DSP Mureş, la această dată sunt internate 198 persoane confirmate pozitiv în spitalele din judeţul nostru. De asemenea, până la această dată, 803 de persoane s-au vindecat şi au fost externate din spitalele din judeţul Mureş.
În plus faţă de acestea, 550 de persoane au fost externate la termenul de 10 zile (persoane confirmate pozitiv, dar asimptomatice), iar 181 de persoane au fost externate la cerere. Un număr de 46 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecţie cu virusul COVID-19, potrivit datelor DSP Mureş.
Până acum, 140 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat în spitalele din judeţul Mureş", precizează un comunicat de presă transmis luni de către Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş.
Sursa: Digi24.ro
EVENIMENT
Când viața învinge boala. Povestea Paulei, studenta cu dizabilități din Cluj, care a reușit să scrie 2 cărți
Există povești care nu doar emoționează, ci zguduie și rescriu percepții. Povești care nu cer compasiune, ci respect. Povești care demonstrează că, în fața voinței omului, medicina poate calcula ore, dar nu poate determina destin. Povestea Paulei Elena Briciu aparține acestei categorii rare.
La 27 de ani, Paula este studentă la Cluj, autoare a două volume de poezii, deținătoare a trei premii literare și un...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dosarul unui bărbat care a încercat să violeze și să omoare o femeie, a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. Inculpatul, internat
Magistrații Curții de Apel Alba Iulia vor da o decizie definitivă în cazul unui bărbat din Sibiu care a vrut să violeze, apoi să ucidă prin strangulare o femeie.
Momentan acesta se află internat într-un spital de psihiatrie, dar a și fost condamnat la 9 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru tentativă de viol și tentativă de omor.
Faptele s-au petrecut în luna iunie a anului 2024, iar femeia a fost salvată după ce vecinii au auzit strigătele de ajutor ale acesteia și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Retrospectivă 2025. ”Puterea minte, tehnologia prostește”. Cum ieșim din criză? Dialog cu prof. Mircea Miclea la podcast Cluj24
Profesorul Mircea Miclea este dezamăgit de dispariția poeziei din lume. Nu că nu s-ar mai scrie poezie dar, zicea înainte de înregistrare, oamenii și-au pierdut „starea” de citi și de a recepta poezia. Asta este foarte trist, spune profesorul, suntem prea prozaici, prea mercantili, prea grăbiți să facem doar bani, trăim cu prea multă viteză o viață care oricum e scurtă. Dar despre izgonirea poeziei din lume...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Accesul la locuințele ANL s-ar putea extinde. Primăriile vor putea cumpăra blocuri întregi, în anumite condiții. PROIECT
Accesul la locuințele ANL s-ar putea extinde și pentru cei care lucrează în alte localități. Astfel, persoanele care au domiciliul sau reședința într-o localitate, dar lucrează temporar într-o altă localitate, ar putea beneficia de locuințele ANL, potrivit unui proiect legislativ înregistrat recent la Parlament.
De asemenea, primăriile vor putea cumpăra blocuri ANL întregi sau locuințele nevândute, având obligația, printre altele, să păstreze destinația...
Citește mai mult pe Alba24.ro
