Connect with us

EVENIMENT

Doi elevi, împuşcaţi cu un pistol cu bile în fața unui liceu din Ploiești. Poliția este în alertă

Publicat

Doi adolescenţi care au fost împuşcaţi, marţi, 6 octombrie, după-amiază, cu un pistol cu bile au fost duşi la spital, incidentul având loc în faţa unui liceu din municipiul Ploieşti.

Potrivit sursei citate, un băiat de 16 ani a suferit o contuzie latero-cervicală şi a fost transportat la Spitalul Pediatrie Ploieşti I, iar un altul de 17 ani a suferit un traumatism cranian minor şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

„Astăzi, în jurul orei 13.30, am fost sesizaţi cu privire la faptul că tineri, cu vârste cuprinse între 15-17 ani, au avut o altercaţie pe str. George Topîrceanu, din municipiul Ploieşti, în urma căreia a fost folosit un pistol cu bile. S-au acordat îngrijiri medicale la faţa locului.

Există indicii cu privire la identitatea autorilor, se continuă cercetările pentru depistarea lor. La fata locului se afla echipa complexă de poliţişti, care efectuează cercetarea criminalistică a locului faptei”, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

38 de locuitori din Unguraș vor primi câte 20.000 de euro pentru eficiență energetică. Primarul Alin Rotar: A fost un efort mare

Publicat

alin rotar primar unguras.jpg






38 de locuitori au comunei Unguraș din județul Cluj au fost declarați eligibili în cadrul programului REPowerEU – Componenta 17, a anunțar primarul comunei.

Aceștia vor primi fiecare câte un voucher de 20.000 de euro pentru lucrări de eficientizare energetică.

Ce lucrări vor fi decontate cu voucherul de 20.000 de euro

Potrivit primarului comunei Unguraș, Alin Rotar, fondurile vor acoperi intervenții…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Consiliul Concurenței: măsura plafonării adaosurilor comerciale la produse alimentare a depășit termenul legal

Publicat

consiliul concurenței: măsura plafonării adaosurilor comerciale la produse alimentare a

Consiliul Concurenței: Măsura plafonării adaosurilor la anumite categorii de produse alimentare a depășit termenul legal de aplicare în conformitate cu Legea Concurenței. Această măsură este justificată doar de situații absolut excepționale, se arată în Raportul privind evoluția concurenței în sectoare cheie, lansat de Consiliul Concurenței.

Prin această situație, se amplifică riscurile de a genera efecte nefavorabile asupra pieței și a conduce la adaptări nedorite ale…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Daniel David cere analiză la Liceul Bălcescu din Cluj, unde ar fi fost un incident violent. Directorul neagă. ISJ: Dezinformare

Publicat

liceu nicolae balcescu 2.jpg






Ministrul clujean al Educaţiei, Daniel David, a solicitat o analiză a modului în care „au răspuns reprezentanții Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu din Cluj-Napoca și autoritățile educaționale locale la cazul unui incident petrecut recent în școală”.

Potrivit unor informații apărute în spațiul public, un copil mic ar fi fost bătut și umilit de colegi și s-ar fi ales cu un deget rupt. Atât directoarea…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Incendiu în Lancrăm: Acoperișul unei case, cuprins de flăcări

Publicat

femeie găsită decedată după incendiu într o locuință din ampoița. ce

Un incendiu a izbucnit duminică, 16 noiembrie, în jurul orei 21.00, pe raza localității Petrești. 

Din primele informații, pompierii din Sebeș intervin pe strada Mihai Viteazul, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. Potrivit reprezentanților ISU Alba, incendiul se manifestă la acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. 

La fața locului pompierii intervin pentru localizarea și stingerea în totalitate a focului.

Pompierii din…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe