Connect with us

ACTUALITATE

Doi ani de la otrăvirea lui Aleksei Navalnîi. Şeful diplomaţiei europene cere eliberarea disidentului rus

Publicat

Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, Josep Borrell, s-a referit sâmbătă la opozantul rus Aleksei Navalnîi de la a cărui otrăvire se împlinesc doi ani şi a cerut eliberarea imediată din închisoare a acestuia, informează EFE.

"UE continuă să condamne în cei mai energici termeni cu putinţă tentativa de asasinare a domnului Navalnîi prin intermediul otrăvirii cu un agent neurotoxic chimic militar din categoria Noviciok. Facem un apel la Federaţia Rusă pentru a-şi îndeplini angajamentul în conformitate cu Convenţiile privind Armele Chimice şi să ancheteze acest fapt cu toată transparenţa şi fără întârziere", a declarat Borrell, citat într-un comunicat de presă.

UE "îşi reiterează apelul la adresa Rusiei pentru ca aceasta să-şi respecte obligaţiile în virtutea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului", care include decizia provizorie a Curţii Europene pentru Drepturile Omului prin care se cere punerea imediată în libertate a lui Navalnîi.

 

Doi ani de la otrăvirea lui Aleksei Navalnîi. Şeful diplomaţiei europene cere eliberarea disidentului rus: UE deplânge îndeosebi "recentele măsuri disciplinare nejustificate"

 

UE deplânge îndeosebi "recentele măsuri disciplinare nejustificate" adoptate de autorităţile penitenciare ruse împotriva lui Navalnîi şi face responsabile autorităţile ruse de securitatea şi sănătatea opozantului rus.

Borrell a cerut totodată Moscovei să coopereze deplin cu Organizaţia pentru Interdicţia Armelor Chimice şi a condamnat scoaterea în afara legii a organizaţiei lui Navalnîi şi a birourilor sale regionale, precum şi "continua persecuţie şi încarcerare" a lui Navalnîi şi a membrilor echipei sale.

UE deplânge "războiul nejustificat, neprovocat şi ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei" care "a amplificat represiunea internă" în această ţară şi măsurile împotriva criticilor Kremlinului şi împotriva societăţii civile în ansamblul ei, a mai adăugat Borrell.

EFE aminteşte că UE a răspuns otrăvirii lui Navalnîi cu impunerea de restricţii împotriva a şase înalţi funcţionari ruşi şi a unei entităţi.

Doi ani de la otrăvirea lui Aleksei Navalnîi. Şeful diplomaţiei europene cere eliberarea disidentului rus: La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a pledat sâmbătă ca Nalvanîi - care, după ce a fost otrăvit, a fost tratat în Germania - să nu fie uitat.

"În tot acest timp (cât a fost tratat în Germania - n.r.) am stat de vorbă cu el şi am cunoscut un bărbat curajos, care s-a întors în Rusia, pentru că voia să lupte pentru democraţie, libertate şi statul de drept", a afirmat Scholz într-o scurtă alocuţiune video.

Cancelarul german a amintit că Navalnîi a fost arestat la revenirea la Moscova şi că în prezent se află într-o închisoare de maximă securitate, după ce a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru fraudă, scrie EFE.

Democraţia şi libertatea erau deja ameninţate în Rusia înainte de începerea războiului împotriva Ucrainei, în februarie, a adăugat Scholz, care este de părere că în prezent situaţia s-a înrăutăţit şi mulţi oameni se tem să-şi exprime public opiniile.

"Din acest motiv este atât de important să ne gândim în aceste zile la Aleksei Navalnîi, care continuă să fie un bărbat curajos şi apără principiile care pentru mulţi cetăţeni şi cetăţene ale Rusiei oferă o bună perspectivă", a mai spus cancelarul german.

Navalnîi a fost transferat la Berlin, în august 2020, după ce iniţial fusese internat într-un spital din regiunea Omsk (Siberia), unde fusese transportat după ce i se făcuse rău într-un avion care a efectuat o aterizare de urgenţă.

Opozantul rus a primit tratament în clinica universitară berlineză Charité timp de 32 de zile. După o perioadă petrecută în Germania, Navalnîi a revenit în Rusia în ianuarie 2021, unde a fost reţinut imediat ce a aterizat. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Costurile din construcții vor crește semnificativ în 2026. România, puternic dependentă de importuri non-UE

Publicat

costurile din construcții vor crește semnificativ în 2026. românia, puternic

Publicitate

Începând cu 1 ianuarie 2026, sectorul construcțiilor din România va fi afectat de majorări importante de costuri, generate de introducerea taxei de carbon pentru materiile prime importate din afara Uniunii Europene.

Conform unei analize făcute publice miercuri, cele mai expuse scumpirilor vor fi materialele de bază – cimentul, fierul, oțelul și aluminiul – elemente indispensabile în majoritatea proiectelor de construcții, potrivit Agerpres.

Noua...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului este sărbătorită de Biserică la 1 ianuarie

Publicat

tăierea împrejur cea după trup a domnului este sărbătorită de

Publicitate

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a primit tăierea împrejur, act care confirma legământul poporului israelit cu Dumnezeu, pe de o parte ca să împlinească legea, cum însuși Mântuitorul spune în Evanghelie: ‘Să nu socotiți că am venit să stric legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să plinesc’ (Matei 5, 17), iar pe de altă parte pentru a arăta fără tăgadă că a luat trup adevărat, iar cei necredincioși să nu aibă temei să...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Oficial al Ministerului Transporturilor: Autostrada Siret-Pașcani-Ungheni va avea finanțare europeană cu utilizare duală civil-militară cu termen de finalizare 2030

Publicat

oficial al ministerului transporturilor: autostrada siret pașcani ungheni va avea finanțare europeană

Publicitate

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, a anunțat obținerea acordului autorităților europene pentru finanțarea tronsoanelor de autostradă Pașcani-Ungheni și Pașcani-Siret prin programul SAFE (Security Action for Europe). Infrastructura va avea utilizare duală – civilă și militară – pentru creșterea capacității de apărare a Flancului Estic al NATO, fiind utilizată și în interes civil.

„Am reuşit să...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Modificări fiscale de la 1 ianuarie: Anul 2026 aduce o serie de măsuri care afectează atât persoanele fizice, PFA-urile, cât și firmele

Publicat

modificări fiscale de la 1 ianuarie: anul 2026 aduce o

Publicitate

Modificări fiscale de la 1 ianuarie: Anul 2026 aduce o serie de măsuri care afectează atât persoanele fizice, PFA-urile, cât și firmele. Cele mai multe (cu excepția majorării salariului minim), intră în vigoare de la începutul anului. 

Europa Liberă a făcut un inventar al măsurilor, plecând de la majorările de taxe pentru persoane fizice și până la măsurile economice care interesează firmele. .

Modificări fiscale de la 1 ianuarie 2026:...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe