EVENIMENT
Doi bărbaţi cercetaţi după ce ar fi încercat să comercializeze monede antice şi medievale
Doi bărbaţi, în vârstă de 40 de ani, respectiv 77 de ani, au fost identificaţi în urma unor percheziţii domiciliare că ofereau spre vânzare monede antice şi medievale, folosindu-se, pentru atragerea cumpărătorilor, de o societate comercială.
"Pe 7 noiembrie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar privind comercializarea fără drept de monede antice şi medievale, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional", informează un comunicat al DGPMB, transmis vineri AGERPRES.
Citește și Sute de monede antice, descoperite în Pădurea Râioasa din județul Ilfov
La data menţionată, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost identificate şi ridicate peste 500 de monede din aur, argint şi bronz, de perioadă antică şi medievală, susceptibile de a fi clasate într-una din cele două categorii ale patrimoniului cultural naţional, fond sau tezaur, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.
Bunurile ridicate vor fi predate Muzeului Municipiului Bucureşti, în vederea efectuării expertizei de specialitate.
"Cercetările au fost declanşate la data de 17 octombrie, atunci când poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat ar deţine mai multe monede antice şi medievale, din aur şi argint, pe care le-ar fi oferit spre vânzare în mediul online, cu livrare prin firme de curierat, inclusiv în afara ţării, ori predare personală în municipiul Bucureşti", se arată în comunicat.
Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigaţii Criminale sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi efectuare fără drept a oricăror operaţiuni de export definitiv având ca obiect bunuri culturale mobile clasate.
Astfel de bunuri culturale au semnificaţie arheologică şi istoric-documentară, fiind susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional şi provenind, cel mai probabil, din situri arheologice şi nu pot fi deţinute legal de către persoanele fizice/juridice de drept privat.
"Exportul unor astfel de bunuri se efectuează strict în condiţiile legii, iar persoana în cauză nu le respectă în momentul în care le comercializeză unor cetăţeni străini, cărora le expediază bunuri culturale de patrimoniu prin firme de curierat, fără a le supune expertizei de specialitate în vederea aprobării exportului, în baza unui certificat de export definitiv", precizează Poliţia Capitalei.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul unui specialist în numismatică din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti. AGERPRES
EVENIMENT
Oleksandra Oliynykova, prima semifinalistă de la Transylvania Open. Ucraineanca a produs surpriza în fața favoritei Xinyu Wang
Cluj-Napoca găzduiește în aceste zile una dintre cele mai spectaculoase ediții ale Transylvania Open, iar prima jucătoare calificată în penultimul act este Oleksandra Oliynykova.
Sportiva din Ucraina confirmă forma excelentă arătată pe parcursul săptămânii și a obținut a treia victorie consecutivă la Cluj, după ce a eliminat-o în sferturile de finală pe Xinyu Wang, a patra favorită a competiției....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Explicațiile Primăriei Cluj-Napoca după ce bosniacii de la Integral au ridicat suspiciuni de fraudă la centura metropolitană
Primăria Municipiului Cluj-Napoca a prezentat o serie de clarificări oficiale după ce compania bosniacă Integral Inženjering AD Laktaši, membră a asocierii câștigătoare a contractului pentru Centura Metropolitană, a lansat în spațiul public suspiciuni privind posibile nereguli în procedura de licitație și în documentele depuse pentru proiect.
Administrația locală susține că până în prezent nu a primit...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tânăr de 18 ani, reținut după o serie de furturi în Câmpia Turzii. Biciclete și scule electrice, sustrase din case și mașini
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 18 ani, din Viișoara, suspectat că a comis mai multe furturi în municipiu, în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026.
Conform anchetatorilor, individul, purtând mască pentru a-și ascunde identitatea, ar fi pătruns prin escaladare și efracție în curțile locuințelor, scările blocurilor și chiar într-un...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
După controverse, Ministerul Sănătății schimbă regula primei zile de concediu medical: „Rolul meu este să apăr pacienții”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi introducerea unor excepții în măsura privind neplata primei zile de concediu medical, cu scopul de a proteja pacienții vulnerabili și de a corecta efectele considerate nedrepte ale reglementării actuale.
Potrivit ministrului, Ministerul Sănătății a finalizat un proiect de ordonanță de urgență care urmează să fie pus în transparență decizională....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
