EVENIMENT
Doi bărbaţi din Galați, reţinuţi după ce au furat din curtea unui biserici
Doi bărbaţi din municipiul Galaţi au fost reţinuţi de poliţişti după ce au furat bunuri din curtea unui biserici, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.
Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Galaţi au identificat doi bărbaţi, de 23 şi 25 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.
Din cercetări, a reieşit că, în perioada aprilie - octombrie, bărbatul de 23 de ani a pătruns, prin escaladare, de trei ori, în curtea unei biserici din municipiul Galaţi de unde a sustras mai multe burlane confecţionate din cupru, care erau montate pe pereţii exteriori ai lăcaşului de cult.
La ultima faptă a participat şi bărbatul de 25 de ani.
Cei doi au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea şi probarea întregii activităţi infracţionale a acestora. AGERPRES
CFR Cluj a învins, luni, cu scorul de 1-0 pe Hermannstadt într-un meci din Superligă desfășurat în deplasare la Sibiu.
Gazdele au ratat un penalty în minutul 45+4 prin Florescu, după care CFR Cluj a deschis scorul în minutul 53 prin Biliboc și a reușit să mențină acest avantaj minim până la final.
În minutul 85, Korenica a ratat și el un penalty astfel că jucătorii oaspeți nu au reușit să se...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bărbat de 73 de ani, dispărut din Cluj-Napoca, găsit mort sub un pod din Gherla. Ce spun polițiștii
Poliția Municipiului Gherla a fost sesizată, luni, de către o femeie, prin apel 112, cu privire la faptul ca în zona canalului Morii, sub un pod, ar fi găsit o persoană decedată.
Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă. În contextul verificărilor, s-a stabilit identitatea persoanei, fiind vorba de un bărbat de 73 de ani, care ar fi plecat voluntar în urmă cu o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
În politica românească, ipocrizia nu mai este doar o abatere morală. A devenit strategie. Iar unul dintre cei mai vizibili exponenți ai acestei transformări este astăzi Sorin Grindeanu.
Există politicieni oportuniști. Există politicieni versatili. Și există politicieni care reușesc performanța de a poza simultan în reformatori, garanți ai stabilității și critici ai sistemului din care provin. Nu doar că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șoferii care rămân fără permis ar putea conduce din nou, doar după decizie definitivă în instanță. Propunere CSM
Șoferii care rămân fără permis și contestă măsura prin acțiune în instanță ar putea avea dreptul de a conduce din nou abia după decizie definitivă a acesteia. Este o propunere a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care ar viza reducerea proceselor civile privind amenzile rutiere sau permisele.
Inițiativa face parte dintr-un set de măsuri propuse de CSM și aduse în atenția Ministerului Justiției.
Propunerea ar urma să conducă la degrevarea instanțelor de miile de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
