Connect with us

EVENIMENT

Doi bărbați din județul Brașov, care s-au înţeles să trucheze licitaţii la executări silite, arestați preventiv

Publicat

Arhivă foto

Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv de polițiști într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la deturnarea unor licitaţii publice. De asemenea, trei femei sunt cercetate sub control judiciar.

Conform Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, cei doi bărbaţi s-ar fi înţeles pentru a licita fictiv, prin societăţile comerciale pe care le controlau, în cadrul unei proceduri de executare silită declanşată în municipiul Braşov, de o instituţie bancară creditoare, în scopul deturnării procedurilor şi al licitării la preţ mai mic de 50% din valoarea unor imobile.

Pe numele celor doi, o instanţă a Judecătoriei Braşov a emis, vineri, mandate de arestare preventivă.

Anterior, cu privire la trei femei, cercetate în acelaşi dosar, joi, un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a dispus măsura controlului judiciar, în legătură cu acuzaţia de favorizare a făptuitorului.

Cele trei femei sunt acuzate că, pentru a zădărnici urmărirea penală cu privire la cei doi bărbaţi anterior amintiţi, au oferit sfaturi privind modalitatea de falsificare a unor facturi, contracte şi chitanţe, în scopul mascării unor sume de bani transferate între societăţile celor doi licitatori fictivi cu titlu real de "sponsorizare" a unei cauţiuni în dosarul execuţional deschis.

Joi, în cadrul dosarului au fost efectuate şapte percheziţii, la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea acestor fapte şi sediile firmelor controlate de cei doi bărbaţi.

Actele de urmărire penală au fost realizate în dosar de Serviciul pentru Investigarea Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Braşov, sub supravegherea şi coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Kaufland, sesizat de liderul SOS România Cluj după finanțarea unui proiect de sănătatea emoțională destinat adolescenților

Publicat

sorin nas e1731488761214.jpeg






Președintele SOS România, filiala Cluj, Sorin Naș, solicită clarificări publice din partea companiei Kaufland România după ce retailerul ar fi finanțat, prin campania „În stare de bine”, un proiect adresat adolescenților din județul Cluj.

Naș susține că implicarea unei companii de retail alimentar în finanțarea unor proiecte care presupun ateliere educaționale, activități de consiliere și dezvoltare...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Comunicat de presă PNL Alba: Dreptatea pentru moți se face prin adevăr, nu prin minciună!

Publicat

comunicat de presă pnl alba: dreptatea pentru moți se face

PSD Alba se dedă la ce știe mai bine: la minciună. Așa au înțeles ei să facă politică în Alba, în lipsa oricărui rezultat notabil pentru oamenii locului. Într-o perioadă dificilă pentru toți, PSD Alba împrăștie minciuna prin flyere în zona Munților Apuseni, plătite cu bani mulți, semn că pentru ei austeritatea nu contează când minciunile lor trebuie împrăștiate, pentru a le acoperi incompetența. De această dată, PSD Alba își arogă meritul guvernului Bolojan și al...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bolojan: dacă nu se reduc cheltuielile, vor fi mai puține comune. Ce spune premierul despre investițiile la sate

Publicat

video: ilie bolojan a anunțat că închide măsurile de ajustare

Premierul Ilie Bolojan le-a spus, marți, primarilor, că dacă nu se vor reduce cheltuielile se poate ajunge la situația în care să fie desființate comune.

Acesta s-a referit și la banii de investiții în mediul rural. Șeful Guvernului a menționat că trebuie finalizate investițiile aflate în stadii avansate, capacitatea de a deschide noi proiecte fiind scăzută.

Premierul a explicat, la începutul Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, de ce ese necesară...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Grevă în peste 20 de primării din județul Cluj. Programul cu publicul a fost suspendat total pentru două ore

Publicat

greva primarii cluj 8.jpeg






Angajații din peste 20 de primării din județul Cluj au participat marți la o grevă de avertisment, nemulțumiți de intenția Guvernului condus de Ilie Bolojan de a reduce posturi și fonduri pentru salarii.

Angajații primăriilor din comunele clujene spun că nici în acest moment veniturile lor nu se compară cu cele ale colegilor din municipii, iar aceste tăieri, inclusiv din salarii, îi vor afecta și mai mult.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe