EVENIMENT
Doi bărbaţi, propuşi pentru arestare preventivă în cazul crimei de la Castelul de Apă din Focşani
Doi bărbaţi din Focşani, în vârstă de 25 şi, respectiv, 36 de ani, au fost propuşi în vederea arestării preventive, miercuri, în cazul bărbatului găsit mort în toamna anului 2018 la Castelul de Apă din cartierul Sud al municipiului Focşani, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
"Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au identificat autorii în cazul bărbatului găsit decedat în Castelul de Apă din Focşani, doi bărbaţi cu vârsta de 25 şi, respectiv, 36 de ani, din municipiul Focşani. Cei doi bărbaţi au fost propuşi pentru arestare preventivă, în cursul zilei de miercuri, pentru infracţiunile de omor şi profanare de cadavre sau morminte", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Angela Van.
Potrivit procurorilor, unul dintre bărbaţii propuşi pentru arestare ar fi recidivist.
Din referatul cu propunerea de arestare rezultă că, în aprilie 2018, la câteva zile după sărbătorile de Paşte, cei doi bărbaţi l-au bătut pe cel decedat, aplicându-i lovituri în zona corpului şi a capului şi provocându-i decesul, după care au incendiat cadavrul şi l-au aruncat în Castelul de Apă din cartierul Sud.
În luna octombrie a anului trecut, în urma unei sesizări, anchetatorii au descoperit părţi dintr-un cadavru aparţinând unui bărbat, într-un turn de apă dezafectat din Focşani. În urma cercetărilor, procurorii au stabilit că era vorba de un bărbat din Gugeşti, cel mai probabil un om al străzii, al cărui cadavru fusese dezmembrat şi incendiat, şi au deschis dosar penal pentru moarte suspectă. AGERPRES
EVENIMENT
Gerul revine în România. Meteorologii anunță că vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Recomandări pentru populație
După o perioadă cu temperaturi pozitive, vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Meteorologii anunță că, începând din 1 februarie și până pe 4 februarie, temperaturile vor fi extrem de scăzute, mai ales în regiunile extracarpatice.
Gerul se va resimți puternic în special dimineața și noaptea, inițial în Moldova, apoi în Dobrogea, estul Transilvaniei și Muntenia, iar pe alocuri și în Oltenia și sudul Banatului. Temperaturile minime vor coborî, în general,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un pensionar din Alba care a tăiat șapte copaci, condamnat de judecătorii din Câmpeni după patru ani
Șapte copaci tăiați a fost motivul pentru care un pensionar din Alba a ajuns în fața instanței de judecată. Este vorba despre un dosar ce a avut obiectul de infracțiuni la regimul silvic.
Bărbatul de loc din comuna Ciuruleasa a fost condamnat în data de 29 ianuarie 2026, la patru ani distanță de la momentul tăierii copacilor.
Mai exact, ”la data de 13.01.2022, organele de politie din cadrul Postului de Poliție Ciuruleasa, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Mai mulţi factori influenţează durata de viaţă, cum ar fi dieta, exerciţiile fizice, fumatul, consumul de alcool, mediul şi alte variabile. De asemenea, ajută şi faptul a de nu fi călcat de un camion de gunoi. Dar ce se întâmplă cu rolul genelor? Aceasta a fost o întrebare controversată timp de decenii, informează Reuters.
Genetica, rol de 50% în durata vieții
Un nou studiu indică un rol mult mai...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi reguli pentru concediul medical, în vigoare de la 1 februarie: Ce schimbări importante vor limita concediile fictive
Noi reguli pentru concediul medical intră în vigoare de la data de 1 februarie 2026. Este vorba despre o ordonanță de urgență dată de Guvernul României în luna decembrie a anului 2025.
Noile legi vor limita situația concediilor fictive. Mai exact,Conform noilor reguli, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, iar costul va fi suportat de angajat, inclusiv în cazul concediilor medicale care erau plătite integral de stat.
Asta înseamnă că angajatorul suportă zilele 2 -...
Citește mai mult pe Alba24.ro
