EVENIMENT
Doi elevi s-au luat la bătaie, în curtea unui liceu din municipiul Timișoara
Un conflict între doi elevi de 16 ani a avut loc, vineri dimineață la un liceu din municipiul Timișoara.
Potrivit IPJ Timiș, la data de 04 noiembrie 2022, în jurul orei 10:20, polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că 2 elevi în vârstă de 16 ani, din clasa a IX-a din cadrul unei unități de învățământ de pe Calea Martirilor, din Timișoara, s-au agresat fizic în curtea liceului după ora de sport.
Ulterior, unuia dintre minori i s-a făcut rău.
Cei doi minori au fost conduși la Spitalul de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu pentru investigatii medicale.
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt.
EVENIMENT
Hotelul Granata al patronului CFR Cluj, Ioan Varga, vândut unui om de afaceri din Alba cu aproape 20 de milioane de lei
Hotelul Granata, deținut de patronul CFR Cluj, Ioan Varga, a fost adjudecat vineri, 13 februarie, în cadrul unei licitații organizate de un executor judecătoresc, fiind cumpărat de omul de afaceri Cosmin Ioan Sebastian Nustiu din Alba pentru suma de 19,9 milioane de lei, aproximativ 4 milioane de euro.
Imobilul a fost scos la licitație după ce Varga nu și-ar fi achitat mai multe datorii, creditorii apelând la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Sala de conferințe „Capernaum” a Căminului bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia a găzduit ședința anuală a membrilor Casei de Ajutor Reciproc (CAR) și ședința de lucru cu părinții protopopi din Arhiepiscopia Alba Iuliei, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei.
Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, a fost prezent la eveniment. În cadrul reuniunii, au fost prezentate rapoartele cenzorilor și darea de seamă contabilă aferentă anului trecut.
La ședinţă au luat parte...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Acțiuni educative ale polițiștilor, în școli din Alba. Lecții pentru elevi, la Alba Iulia, Baia de Arieș, Acmariu și Sălciua
Peste 250 de elevi din județul Alba au participat la acțiuni educative organizate de polițiști în perioada 9 - 13 februarie.
Potrivit IPJ Alba, în perioada 9 - 13 februarie 2026, polițiștii Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității și cei ai Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități în unitățile de învățământ din județul Alba.

Peste 150 de elevi care studiază la Școala Gimnazială „Simion Pantea” Sălciua de Sus, Școala...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
O istorie de invidiat. 30 de ani de excelență, de la prima endoscopie la Cluj, la Spitalul Digenio -dr. Tanțău
O zi de mare sărbătoare pentru sistemul medical clujean. Tocmai se împlinesc 30 de ani de la prima endoscopie realizată la Cluj, la actualul Spital Digenio, Centru de excelență în Gastroenterologie dr. Tanțău.
Prima endoscopie dintr-un spital privat
Fondatorul centrului, prof. dr. Marcel Tanțău, a trecut în revistă câteva lucruri despre începuturi și persormanța la care a ajuns celtru său în zilele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

