Connect with us

ACTUALITATE

Doi gemeni, POMPIERI, care și-au dorit să lucreze ÎMPREUNĂ, o fac la Vama Siret. Unul e angajat la ISU Cluj, altul la Bistrița

Publicat

gemeni isu.jpg

Ioan și Ghiță sunt doi gemeni care au urmat același drum în viață. Au devenit pompieri pentru a salva vieți. Au absolvit aceeași școală, în aceeași promoție, dar dorința lor de a lucra împreună nu s-a îndeplinit până acum. Sunt amândoi la Vama Siret, detașați pentru a-i ajuta pe refugiați. Și chiar dacă reușesc rar să schimbe câteva cuvinte, sunt mulțumiți că sunt acolo amândoi.

Dorința gemenilor a fost dintotdeauna să lucreze împreună, dar după absolvire Ioan a fost repartizat la ISU Cluj, iar Ghiță la ISU Bistrița-Năsăud.

Acum câteva zile, Ioan și-a sunat fratele să-i spună că el și câțiva colegi pleacă la Siret și, poate nu întâmplător, a aflat că și fratele lui a acceptat aceeași misiune.
„Noi mergem să ajutăm acolo, e nevoie mare de oameni! Tu ce faci?”
„Chiar voiam să te sun și eu, am fost de acord să fiu detașat la Siret. Ne vedem acolo!”, i-a spus Ghiță.

De 6 zile, cei doi frați sunt alături de cetățenii ucraineni care ajung la noi în țară și pentru care timpul în care primesc ajutor este foarte important. Sunt deja obosiți iar încărcătura emoțională este copleșitoare.

gemeni

„Au lăsat în urmă familii, practic și-au lăsat în urmă toată viața, forțați de împrejurări, iar odată ajunși aici, așteaptă de la noi să le înțelegem situația, să le înțelegem nevoile și să le oferim o soluție, indiferent de alegerea făcută, fie să rămână în România, fie să ajungă în alte țări!”, a spus Ioan.

De vorbit, nu prea au avut timp, dar sunt fericiți că pot ajuta și mai ales că lucrează împreună. Poate nu așa cum și-au imaginat, dar în același scop – de a fi acolo unde este nevoie de ei, aproape de...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

RAR Suceava: 41% din vehiculele verificate în 2025 aveau neconformități tehnice, iar 108 prezentau pericol iminent de accident

Publicat

rar suceava: 41% din vehiculele verificate în 2025 aveau neconformități

Publicitate

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat tehnic, în anul 2025, 1.895 de vehicule în județul Suceava, dintre care 41,1% au fost identificate cu neconformități tehnice sau legate de documente, iar 108 (5,7%) prezentau pericol iminent de accident. Aceste rezultate fac parte din controalele naționale desfășurate de RAR, care au vizat peste 92.000 de vehicule la nivel țării și au scos în evidență probleme majore la sistemele esențiale de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Transportatorii de marfă și de persoane, verificați de polițiștii din Botoșani

Publicat

acțiune a polițiștilor din botoșani pentru siguranța rutieră

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității transportatorilor de marfă și de persoane de pe raza județului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 64 de autovehicule, dintre care 35 erau transportatori autorizați.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, patru dintre acestea,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune pentru siguranța elevilor, la Botoșani. Au fost verificate 21 de localuri publice din zona școlilor

Publicat

botoșani: acțiunea polițiștilor pentru siguranța elevilor. 13 activități de informare

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, polițiști de prevenire și jandarmi au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea incidentelor în proximitatea unităților de învățământ din municipiul Botoșani.

 

Au fost vizate zonele din apropierea a patru unități de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Anunț pentru pensionarii din Botoșani: Când intră pensiile pe card

Publicat

anunț pentru pensionarii din botoșani: când intră pensiile pe card

Publicitate

Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani a transmis un anunț important pentru pensionarii care își încasează drepturile bănești prin cont bancar.

Potrivit instituției, miercuri, 11 februarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoșani. În aceste condiții, joi, 12 februarie, în cursul după-amiezii, conturile beneficiarilor vor fi alimentate de către bănci.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe