Connect with us

EVENIMENT

Doi inculpaţi din județele Iași și Argeș denunţaţi de poliţiştii pe care încercau să-i mituiască, trimişi în judecată

Publicat

Doi bărbaţi din judeţele Iaşi şi Argeş, denunţaţi de poliţiştii cărora au încercat să le dea mită, au fost trimişi în judecată, a anunţat, joi, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

"Două persoane din Iaşi şi din Argeş au fost trimise în judecată pentru infracţiuni de dare de mită în două dosare penale distincte (...). Ambele situaţii au avut la bază denunţuri ale unor angajaţi MAI (un ofiţer de poliţie de frontieră şi un agent de poliţie) care au refuzat sume de bani oferite cu titlu de mită pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu", se precizează într-un comunicat al DGA transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, prima faptă a fost comisă pe 15 noiembrie 2017, când inculpatul, persoană cu dublă cetăţenie, română şi moldoveană, a promis denunţătorului suma de 1.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de şef al Punctului de Poliţie de Frontieră Iaşi - Feroviar şi coordonator al echipei de control la frontieră, să efectueze un act contrar atribuţiilor de serviciu.

"Ofiţerul de poliţie de frontieră trebuia să nu permită echipei de control în PTF Iaşi - Feroviar să efectueze controlul de frontieră în locurile din trenul nr. 401, de pe ruta Chişinău - Bucureşti, indicate de către inculpat, pentru ca acesta să poată introduce ilegal în ţară, prin sustragere de la controlul vamal, cantitatea de 1.500 pachete de ţigări de provenienţă Republica Moldova. Ţigările urmau a fi introduse în ţară în patru zile diferite", precizează DGA.

Dosarul penal a fost iniţiat în urma denunţului formulat la Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi de către poliţistul de frontieră, iar activităţile operative au fost organizate şi realizate sub directa coordonare a procurorului de caz.

În al doilea caz, inculpatul trimis în judecată pentru dare de mită de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a oferit sume de bani unui agent de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti - Biroul Rutier, precum şi colegilor săi de echipaj. Fapta a fost comisă pe 28 august 2020, când şoferul a fost oprit în trafic întrucât a fost depistat de aparatul radar conducând un autovehicul cu o viteză mai mare decât limita legală admisă pe sectorul respectiv de drum.

"Pentru a nu i se reţine permisul de conducere inculpatul a oferit sume de bani în cuantum de 500 de lei, respectiv 1.200 lei martorului denunţător. Imediat, poliţistul a formulat denunţ (...) ce a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, fiind efectuate mai multe activităţi de urmărire penală pentru administrarea probatoriului în cauză", se mai menţionează în comunicatul DGA. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Alcoolul în doze mici ar putea fi surprinzător de benefic pentru creier. Cum ajută la eliminarea toxinelor asociate cu Alzheimer

Publicat

bere pixabay1.jpg






Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester Medical Center din Statele Unite arată că un consum moderat de alcool ar putea avea efecte benefice asupra sănătății creierului, potrivit Mediafax.ro

Cercetarea, citată de foxnews.com, sugerează că alcoolul consumat în cantități mici poate stimula mecanismul natural de curățare al creierului, cunoscut sub numele de sistem glicfatic.

Acest...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Trafic de minori și de persoane. Prostituate aduse la Cluj. Cinci persoane reținute

Publicat

prostituate e1683886996732.png






Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.

 

Prostituate aduse la Cluj

 

Din probele administrate în cauză a rezultat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile

Publicat

noi măsuri adoptate de comisia europeană pentru a preveni distrugerea

Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.

Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).

Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Cum arată șantierul metroului din Florești? Noi utilaje aduse

Publicat

captura ecran 597.png






Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.

Din cadrele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe