EVENIMENT
Doi indivizi din Maramureș au vândut adeverințe false negative la Covid pentru 200 de lei
Doi indivizi din Maramureș au vândut adeverințe false negative la Covid pentru 200 de lei. Adeverințele erau folosite de români care au călătorit în Uniunea Europeană.
Polițiștii din Baia Mare s-au sesizat din oficiu în ianuarie că mai multe persoane care călătoresc în Uniunea Europeană își fac rost de adeverințe false, care atestă că au făcut teste COVID (PCR), al căror rezultat este negativ.
O grupare punea la dispoziția cetățenilor care călătoresc în Uniunea Europeană adeverințe false de testare Covid, contra sumei de aproximativ 200 de lei.
De asemenea, într-un punct de trecere al frontierei, asupra persoanelor aflate într-un autoturism au fost descoperite astfel de adeverințe.
Au fost reținuți doi suspecți, după care față de unul dintre ei s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Sursă: Mediafax
EVENIMENT
Avertizare ANM: Ninsori în Alba și alte județe din țară, până sâmbătă dimineța. Cod Galben de vânt la munte, până vineri seara
Meteorologii au emis joi avertizări de ploi, ninsori și viscol, valabile în țară până sâmbătă dimineața. Zona montană din județul Alba se află sub Cod Galben de vânt puternic, până vineri seara.
Potrivit ANM, în intervalul 1 ianuarie, ora 10:30 - 3 ianuarie, ora 10:00 sunt așteptate cantități moderate de apă, intensificări ale vântului, viscol la munte, strat de zăpadă și polei.
Aria precipitațiilor se va extinde treptat în vestul, centrul și nord-vestul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Au crescut prețurile la carburanți. Cât costă litrul de benzină și motorină în 1 ianuarie 2026, la Alba Iulia
Au crescut prețurile la carburanți. Șoferii plătesc începând de astăzi mai mult pentru benzină și motorină, după ce prețurile la pompă au crescut cu 33-34 de bani pe litru pentru benzină și 30-31 de bani pe litru pentru motorină.
Pentru un autoturism cu un rezervor de 50 de litri, creșterea se traduce printr-un cost suplimentar de 15 - 17 lei la un plin.
Potrivit Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2026 a fost majorat nivelul accizelor pentru bere, vin și alcool etilic.
Au...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Compania de Apă Someș S.A. anunță că noile prețuri/tarife pentru care s-a comunicat intenția de ajustare în cursul lunii decembrie, au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2026.
Astfel, prețul la apă potabilă este de 7,86 lei/mc inclusiv TVA (11% TVA), iar tariful de canalizare-epurare este de 8,34 lei/mc inclusiv TVA (11% TVA).
”Rațiunea necesității de ajustare a prețurilor/tarifelor rezidă în nevoia...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ce să faci pe 1 ianuarie ca să ai noroc în noul an. Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Vasile
Ce să faci pe 1 ianuarie ca să ai noroc în noul an. Prima zi a anului este marcată în calendarul ortodox de sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanți sfinți și teologi ai creștinătății.
Considerat păzitor de duhuri rele și ocrotitor al săracilor, Sfântul Vasile este cinstit pe 1 ianuarie printr-o serie de tradiții și obiceiuri transmise din generație în generație.
În scrierile bisericești se menționează că Iisus Hristos avea ca nume de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
