Connect with us

EVENIMENT

Doi marocani ce voiau să treacă ilegal în Ungaria, prinşi într-un taxi, în Satu Mare

Published

on

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au depistat pe raza municipiului Satu Mare doi cetățeni din Maroc, care intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge  în state din vestul Europei. 

În data de 08 noiembrie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare - I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 22.00, pe o stradă din municipiul Satu Mare au fost identificați doi cetățeni străini în timp ce urcau într-un autoturism în regim de taxi.

Drept urmare, s-a procedat la urmărirea taxiului, care s-a desplasat spre ieșirea din localitatea Satu Mare, către frontiera de stat a României cu Ungaria.

La scurt timp, polițiștii de frontieră au oprit autoturismul, care circula în regim de taxi, în care au identificat două persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul serviciului teritorial, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii identității acestora.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că cetăţenii străini sunt din Maroc, în vârstă de 28, respectiv 30 de ani, fiind solicitanți de azil în România. Aceștia au declarat că intenționau să ajungă în ţări din vestul Europei.

Cei doi cetățeni străini au fost preluați de lucrători din cadrul Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș, iar în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, precum și în vederea documentării întregii activități infracționale

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

planeta marte va fi vizibilă marți seară. cum poate fi

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.

În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.

Un eveniment asemănător a avut loc și în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

UBB majorează taxele în etape. Dar nu vor depăși 6.500 de lei

Published

on

ubb3 e1639656908346.jpg






Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament

Published

on

apa potabilă, oprită în zone din zlatna. apa ctta a

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.

La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

VIDEO. Mărturia unei vecine a cunoscutului Gheorghe Chindriș, ucis sâmbătă, în Florești. „Era un om deosebit„

Published

on

crima floresti chindris.jpg






Vestea morții lui Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, i-a șocat pe vecinii săi.

 

Era un mom deosebit

 

O vecină povestește depre faptul că acesta era un om așezat, foarte bun, și că vestea morții sale -încă neelucidată- a șocat-o.

Din informațiile...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading