EVENIMENT
Doi parlamentari au plecat din USR și se alătură formațiunii lui Dacian Cioloș
Alți doi parlamentari se alătură, începând de miercuri Partidului REPER - deputatul de Bistrița Năsăud Lorant Sas și Dragoș Popescu, senator de Dâmbovița.
„România copiilor noștri are nevoie de un proiect reformator, susținut de cât mai mulți politicieni care nu sunt capturați de către grupurile de interese interne sau din afara partidelor. Astfel, am ales să mă alătur proiectului REPER, pentru a construi, alături de colegii mei, un partid modern, democratic și pro-european.
Suntem datori să recâștigăm încrederea cetățenilor în clasa politică, să muncim în interesul societății, să elaborăm și să amendăm legi care să le aducă certitudinea unui trai mai bun și speranța că următoarele generații vor găsi acele argumente pentru a nu emigra, pentru a-și duce o existență decentă în țara în care s-au născut. O opoziție constructivă, alături de voci marcante din cadrul societății civile, sau implicarea specialiștilor în deciziile politice, sunt repere care pot risipi această stare de lehamite a electoratului. Îmi doresc să ni se alăture, în acest proiect, cât mai mulți oameni de valoare!”, a afirmat Lorant Sas.
Al doilea parlamentar care părăsește USR pentru a se alătura REPER este Dragoş Popescu, senator de Dâmbovița.
„Vreau să contribui la proiectul politic REPER cu încredere într-un leadership bazat pe profesionalism și spirit de echipă. Scopul meu rămâne construirea unei Românii mai bune pentru noi și generațiile ce vor urma. Voi continua să lucrez pe problemele care m-au preocupat și în această primă jumătate a mandatului de senator: calitatea mediului, accesibilizarea și transparentizarea datelor publice, reforma instituțională, cu angrenarea în procesele de decizie și de elaborare a politicilor publice a societății civile, a experților și a mediului de afaceri. Alături de colegii mei, voi construi un REPER european mai bun pentru România”, a afirmat Dragoș Popescu.
Cei cinci membri fondatori ai formațiunii sunt europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Alin Mituța, Dragoș Tudorache și Dacian Cioloș. Potrivit actului constitutiv al REPER, conducerea interimară a formațiunii politice va fi asigurată, până la primul congres, în copreședinție, de Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru.
Cei cinci eurodeputați au renunțat la calitatea de membri ai partidului Uniunea Salvați România.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Zeci de firme din județ, verificate de ITM Alba. Ore suplimentare neplătite și concedii legale neacordate, printre nereguli
Inspectorii ITM din Alba au aplicat 42 de sancțiuni în urma controalelor la zeci de firme din județ. Printre deficiențe se numără și munca în zilele libere, fără bani în plus.
Astfel, în perioada 2-6 februarie 2026, inspectorii de muncă au verificat 60 de angajatori din Alba, cu un total de 889 de angajați.
În urma controalelor în domeniul relațiilor de muncă, au fost identificate 111 deficiențe și au fost aplicate opt sancțiuni, dintre care trei sunt amenzi în valoare...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Educația a ajuns la limită. Profesorii din Cluj, chemați să voteze la referendumul care poate declanșa greva
Sistemul de educație se află într-un punct critic, iar profesorii din Cluj sunt chemați acum la referendum. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), din care face parte și Sindicatul Liber din Învățământul Preuniversitar Cluj, a lansat o consultare printre cadrele didactice cu privire la continuarea acțiunilor de protest care au început încă din toamna anului trecut.
Profesorii cer abrogarea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Furnizarea apei potabile, întreruptă temporar pe o porțiune a străzii Calea Moților din Alba Iulia. Precizările Apa CTTA
Apa CTTA - Sucursala Alba Iulia a anunțat luni dimineața întreruperea furnizării apei potabile pe strada Calea Moților din municipiul Alba Iulia din cauza unei avarii la sistemul de alimentare.
Este vorba despre tronsonul cuprins între strada Detunata și strada Alessandria, iar reluarea furnizării cu apă este estimată pentru ora 16:00.
La reluarea alimentării cu apă pot apărea depășiri ale parametrilor turbiditate. Consumatorii sunt rugați să utilizeze apa doar în scopuri...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Intervenție de deszăpezire pe DN 67C Transalpina, în Alba. Circulația se desfășoară în condiții de iarnă
În contextul informării meteorologice, Secția Drumuri Naționale Alba acționează luni dimineața pe DN 67C - Transalpina, pe sectorul cuprins între km 79 și km 101, pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil și împrăștierea materialului antiderapant, cu un utilaj.
Potrivit reprezentanților Prefecturii Alba, circulația se desfășoară în condiții de iarnă.
„Recomandăm participanților la trafic să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
