Connect with us

EVENIMENT

VIDEO: Poliţişti bătuți şi lăsaţi fără muniţie, într-un sat din Vâlcea în timpul unei misiuni de urmărire a unui şofer pe DN 64

Publicat

YouTube video

Doi agenţi de poliţie din Prundeni au ajuns la spital în noaptea de marţi spre miercuri, după ce au fost bătuți de mai multe persoane în faţa unei gospodării din localitate, în timp ce urmăreau un şofer care nu a oprit la semnalele lor, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, cei doi poliţişti se aflau în misiune pe Drumul Naţional 64 (Râmnicu Vâlcea - Drăgăşani) şi au încercat să oprească o autoutilitară, însă şoferul nu s-a conformat şi şi-a continuat drumul, agenţii fiind nevoiţi să facă uz de armamentul din dotare.

"La data de 20 noiembrie, în jurul orei 1,00, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Prundeni, aflându-se în misiune pe Drumul Naţional 64, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unei autoutilitare, moment în care conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea. Poliţiştii au plecat imediat în urmărirea autoutilitarei, aceştia efectuând 9 focuri de armă în plan vertical, în vederea determinării conducătorului auto să oprească, lucru pe care acesta nu l-a făcut", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

Acesta a precizat că urmărirea a continuat mai mulţi kilometri, şoferul autoutilitarei oprind în cele din urmă în faţa unei locuinţe din satul Călina, unde îl aşteptau alte câteva persoane care au sărit la bătaie în momentul în care i-au văzut pe poliţişti că se apropie.

"În timp ce poliţiştii s-au deplasat către autoturism, au fost agresaţi de către şofer şi alte persoane aflate la faţa locului. Imediat, în sprijinul poliţiştilor a sosit un alt echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani. Facem precizarea că, în timpul altercaţiei, armamentul poliţiştilor a căzut, dar acesta a fost recuperat şi se află în custodia IPJ", a mai spus reprezentantul IPJ Vâlcea.

Cei doi agenţi de poliţie au fost transportaţi la spital, iar mai multe persoane implicate în altercaţie au fost duse la audieri. Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani care continuă cercetările pe numele agresorilor, care între timp au şi fost identificaţi şi urmează să fie prezentaţi instanţei pentru dispunerea de măsuri legale. AGERPRES

Sursa video: Realitatea tv

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Trafic de minori și de persoane. Prostituate aduse la Cluj. Cinci persoane reținute

Publicat

prostituate e1683886996732.png






Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.

 

Prostituate aduse la Cluj

 

Din probele administrate în cauză a rezultat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile

Publicat

noi măsuri adoptate de comisia europeană pentru a preveni distrugerea

Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.

Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).

Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Cum arată șantierul metroului din Florești? Noi utilaje aduse

Publicat

captura ecran 597.png






Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.

Din cadrele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Peste 40 de noi contracte de finanțare semnate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ce sumă ajunge în Alba

Publicat

decizie ccr: legea prin care cresc taxele locale este constituțională.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat, luni semnarea a 45 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Unul dintre acestea este pentr un obiectiv din județul Alba.

Valoarea totală a finanțărilor este de 569.752.690,82 de lei.

Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe