Connect with us

EVENIMENT

Doi poliţişti, condamnaţi prin acorduri de recunoaştere a vinovăţiei pentru infracţiuni de corupţie

Publicat

masina politia

Doi agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Maramureş - Serviciul Rutier au recunoscut infracţiunea de corupţie, semnând un acord de recunoaştere a vinovăţiei, fapt admis de Tribunalul Maramureş.

Cele două acorduri două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei au fost încheiate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş.

Potrivit aceleiaşi surse, unul dintre inculpaţi a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (5 acte materiale).

Cel de-al doilea inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

De asemenea, instanţa a stabilit că persoanele condamnate sunt obligate să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Maramureş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, precum şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la o instituţie publică din municipiul Baia Mare, respectiv Primăria Municipiului Baia Mare, Serviciul Public Ambient Urban sau Direcţia Poliţiei Locale Baia Mare, pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă.

Cele două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei sunt disjungeri dintr-o cauză în care, la data de 20.08.2020, procurorul şef secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a întocmit rechizitoriu prin care a dispus trimiterea în judecată (în stare de arest preventiv), a unui număr de 4 agenţi de poliţie rutieră, precum şi a unei persoane fără calitate specială (în stare de libertate), pentru mai multe fapte de luare de mită, fals intelectual şi dare de mită.

Totodată, la aceeaşi dată, procurorul a dispus disjungerea cauzei cu privire la un alt inculpat, agent de poliţie rutieră şi sesizarea instanţei de judecată cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

Dosarul a fost iniţiat ca urmare a două denunţuri depuse la nivelul Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş la data de 25.10.2019 şi înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, în care s-a dispus începerea urmăririi penale "in rem" cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Astfel, din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada septembrie - decembrie 2019, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai mulţi inculpaţi, agenţi de poliţie rutieră, au pretins şi primit diferite sume de bani sau produse de la mai multe persoane, fie pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale cu privire la contravenţiile comise, fie pentru a aplica sancţiuni contravenţionale mai blânde (de regulă, fără măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule).

În cauză, s-a beneficiat de sprijinul conducerii IPJ Maramureş, precum şi de sprijin de specialitate din partea Serviciul de Operaţiuni Speciale Maramureş. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Risc crescut de avalanșă la Straja, în Șureanu și în alte masive muntoase din România. Avertisment pentru turiști

Publicat

risc crescut de avalanșă la straja, în Șureanu și în

În masivele muntoase din România este risc de avalanșă la altitudini mari. Turiștii sunt avertizați să nu părăsească zonele amenajate pentru schi.

Salvamontiștii din Lupeni, care deservesc și stațiunea montană Straja, au avertizat, marți, asupra riscului crescut de avalanșă apărut în zona de creastă a Masivului Vâlcan, la peste 1.600 de metri altitudine, din cauza zăpezii aduse de vânt care formează cornișe de peste 2,5 metri înălțime.

”În zona de creastă, la...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Mii de credincioși la slujba de sfințire a apei în ziua de Bobotează în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca

Publicat

boboteaza slujba 2.jpeg






Mii de credincioși au participat marți, 6 ianuarie, la slujba de sfințire a apei mari, oficiată cu prilejul Bobotezei în Piața Avram Iancu, în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, a oficiat ceremonia religioasă și a sfințit 20.000 de sticle cu apă, care au fost distribuite ulterior credincioșilor prezenți.

Apa sfințită, simbol al curățirii și...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

De ce nu pot fi plătite taxele și impozitele pe platforma ghiseul.ro. Explicațiile autorităților

Publicat

programul ”euro 200”: când primesc elevii și studenții bonuri valorice

Cetățenii care vor să-și plătească taxele sau impozitele la începutul anului 2026, online, folosind platforma ghiseul.ro, nu au această opțiune. Se fac lucrări de mentenanță.

Accesarea Sistemului Naţional Electronic de Plată online cu cardul a taxelor şi impozitelor nu era posibilă nici marți, până la orele amiezii.

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a explicat că se așteaptă actualizarea datelor de către primării.

”Primele zile ale anului...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Accident cu o ambulanță în Jucu. Ar fi derapat pe carosabilul înghețat și a intrat într-un TIR

Publicat

accident ambulanta tir jucu.jpeg






Un accident rutier a avut loc marți în Jucu, județul Cluj, implicând o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Maramureș și un TIR, pe fondul carosabilului înghețat.

Din fericire, nu au existat victime, iar daunele materiale au fost minime, potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Maramureș.

„Pe fondul carosabilului înghețat, înțeleg că a avut loc accidentul. Este important de subliniat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe