EVENIMENT
Doi polițiști de la Rutieră, REȚINUȚI pentru mită. Au fost prinși în flagrant în timp ce luau șpagă de la un șofer
Doi polițiști de la Brigada Rutieră a Capitalei, bănuiți că luau mită de la șoferi, au fost reținuți după ce au fost prinși în flagrant în Dorobanți.
Un ofițer de poliție și un agent de poliție, ambii din cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București – Brigada Rutieră, au fost reținuți joi pentru 24 de ore, pentru luare de mită în formă continuată, într-o cauză penală instrumentată de ofițerii Direcției Generale Anticorupție sub coordonarea DNA.
În perioada 19 martie – 22 aprilie 2023, suspecții ar fi primit, pentru a nu constata și sancționa cu amendă sau pentru a nu aplica sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, sume de bani care nu li s-ar fi cuvenit, de la 23 de șoferi care au încălcat regulile de circulație.
„Ca și mod de operare, banii erau ascunși între documentele solicitate de către agentul șef de poliție (asigurare sau certificat de înmatriculare), apoi ajungeau la comisarul de poliție. Ulterior, acesta ar fi scos banii, i-ar fi introdus în portofel sau buzunar, iar la sfârșitul programului i-ar fi împărțit între ei.
În contextul menționat mai sus, la data de 27 aprilie 2023, cei doi suspecți au fost surprinși în flagrant după au primit de la patru conducători auto peste 2.000 de lei”, transmite DGA.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Apel video la 112, în premieră în Europa: Nou sistem de localizare a apelantului, implementat de STS
Apel video la 112, în premieră în Europa: Serviciul de Telecomunicații Speciale a prezentat un nou sistem de localizare a apelantului la numărul 112, dar și o opțiune pentru persoanele cu deficiențe de auz de a solicita serviciile de urgență.
În acest moment, în România sunt implementate cinci metode de localizare a apelurilor de urgență: două prin rețeaua de telefonie mobilă și trei la nivelul aparatului de comunicații mobile, potrivit Radio România Actualități.
Iar în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
BCU Cluj salvează o colecție de ziare vechi prin înghețare și liofilizare. Consiliere a Institutului „Horia Hulubei” Măgurele
Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Cluj-Napoca este într-o amplă acțiune de salvare a unor ziare vechi, care au fost afectate în urma unui accident nefericit după ce o defecțiune la o coloană de hidrant a afectat cu apă aproximativ 200 de publicații.
Un incident nefericit într-un proiect PNRR de 45 de milioane de lei
„În data de 26 ianuarie 2026, în jurul orei 15.30, a fost depistată o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Pompierii din Alba Iulia au fost solicitați să intervină miercuri, 11 februarie, în jurul orei 17.00 pe strada Cloșca din oraș.
Obiectul intervenției a fost unul mai atipic, dar care a necesitat prezența pompierilor militari. O pisică a rămas blocată în copac.
Potrivit reprezentanților ISU Alba, la sosirea echipajelor de intervenție, lesa pisicii era blocată între crengile unui copac. Derpt urmare, un pompier s-a urcat pe o scară extensibilă până a ajuns la pisică.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un autoturism a luat foc miercuri după-amiaza, pe o stradă din municipiul Blaj.
Update, ora 14:10 - Potrivit ISU Alba, incendiul a fost stins.


Potrivit ISU Alba, Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism în municipiul Blaj, strada Eroilor, fără victime.
Pompierii intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
...
Citește mai mult pe Alba24.ro

