Connect with us

EVENIMENT

Doi şoferi din Sibiu, condamnaţi la închisoare pentru că au pus în pericol circulaţia pe drumurile publice

Publicat

O femeie care a condus maşina fără permis şi un bărbat care s-a urcat la volan sub influenţa alcoolului au fost condamnaţi la închisoare, pentru că au pus în pericol circulaţia pe drumurile publice, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

„La data de 7 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, ambele emise de Judecătoria Sibiu. În fapt, este vorba despre o femeie în vârstă de 33 de ani, domiciliată în Orlat, depistată de către poliţişti în municipiul Sibiu, condamnată la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi un bărbat în vârstă de 42 de ani, sibian, condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, se arată în comunicatul IPJ Sibiu.

Ambele persoane au fost încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO. Strângere de fonduri pentru un scanner de sol necesar găsirii martirilor neamului. Inițiator, Fundația ”Doina Cornea”

Publicat

scanner.jpg






Fundația ”Doina Cornea” din Cluj-Napoca lansează o campanie publică pentru achiziția unui scanner de sol profesional. Acest dispozitiv este esențial pentru continuarea cercetărilor arheologice privind găsirea victimelor comunismului, îngropate fără cruce și fără nume — acum pe Insula Mare a Brăilei, dar și în alte locuri de exterminare din România.

De doi ani, fundația desfășoară, cu binecuvântarea…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Concert de chitară în muzeul Principia din Alba Iulia: Maxim Belciug aduce un solo de chitară într-un spațiu încărcat de istorie

Publicat

concert de chitară în muzeul principia din alba iulia: maxim

Cântărețul Maxim Belciug va susține un recital de chitară vineri, 22 august, în muzeul Principia din Alba Iulia. Este un recital solo, unde acordurile de chitară vor răsuna printre vestigiile romane din muzeul Principia. 

Maxim Belciug activează de 30 de ani în slujba chitarei și a muzicii, iar traseul său solistic l-a purtat atât pe toate marile scene ale țării, cât și în străinătate (Serbia, Ungaria, Polonia, Austria, Franța, Belgia, Scandinavia, Italia, Spania etc.).

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Creșa din Parcul Arini din Sebeș a fost recepționată. Cum arată clădirea și cât a costat

Publicat

foto: creșa din parcul arini din sebeș a fost recepționată.

Noua creșă din cartierul Aleea Parc din Sebeș a fost recepționată, a transmis primarul Dorin Nistor. Valoarea totală a investiției este de circa 5 milioane de lei, majoritatea fondurilor fiind dintr-o finanțare europeană.

Creșa a fost construită pe amplasamentul fostei centrale termice care se afla în ruină. Astfel, noua creșă are o suprafață desfășurată de circa 900 de metri pătrați și un regim de înălțime de parter și etaj.

În incinta acesteia vor putea fi…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Mitropolitul Andrei a condus procesiunea de la Gherla la Mănăstirea Nicula. Sute de pelerini l-au însoțit pe jos

Publicat

procesiune nicula 3.jpg






Joi, 14 august, a avut loc tradiționala procesiune de la Biserica Sfântul Nicolae din parcul central al orașului Gherla la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula.

Aceasta a fost condusă de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, însoțit de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe