Connect with us

EVENIMENT

Doi șoferi, prinși băuți la volan de polițiștii din Olt. Ce alcoolemie aveau

Publicat

drugtest alcooltest.jpg

În cursul serii de vineri, polițiștii au depistat doi șoferi care conduceau în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Potrivit IPJ Olt, vineri seară, în jurul orei 22.00, polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Dănesa, în timp ce desfășurau activități pe strada Nicolae Titulescu, din comuna Văleni, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani.

soferi bauti olt1

Întrucât la înmânarea documentelor, polițiștii au sesizat că bărbatul aflat la volan avea un comportament agitat, i-au solicitat acestuia testarea cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, în jurul orei 00:00, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Corabia, în timp ce se aflau pe Drumul Județean 642, în comuna Izbiceni, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 38 de ani.

soferi bauti olt2

Și în cazul acestuia, la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost unul pozitiv, fiind indicată valoarea de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei doi conducători auto au fost conduși la unități medicale, în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Primăria Alba Iulia vrea să se împrumute 30 de milioane de euro pentru refinanțarea unor credite și realizarea unor investiții

Publicat

o nouă emisiune fidelis de titluri de stat a fost

Primăria Alba Iulia vrea să contracteze o finanțare rambursabilă prin emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro, cu o maturitate de maxim 10 ani, pentru refinanțarea unor datorii publice precum și pentru realizarea unor obiective prioritare de investiții finanțate din fonduri nerambursabile. 

Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de votat, în ședința din 19 februarie, aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de maximum...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. O iubire ca în filme. Povestea clujencei Hanna și a baschetbalistului cubanez Karel Guzmán a început în sala de sport

Publicat

hanna karel guzman16.jpg






De Valentine’s Day, poveștile de dragoste par desprinse din filme. A lor începe într-o sală de sport din Cluj-Napoca și a continuat, pas cu pas, până s-a transformat într-o poveste despre echipă, adaptare și energie bună.

Ea, Hanna Crișan, clujeancă, fostă sportivă de performanță, antrenor de înot, schi și fitness. El, Karel Guzmán, cubanez, jucător de baschet la U-BT Cluj-Napoca.

Mi-a scris pe...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

14 februarie: Sfântul Valentin, Ziua Îndrăgostiților sau Valentine's Day. Legende, obiceiuri și ce să NU faci în această zi

Publicat

14 februarie: sfântul valentin, ziua Îndrăgostiților sau valentine's day. legende,

Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale zile din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei care-și caută perechea. Este prilej pentru a dovedi cele mai frumoase sentimente.

De asemenea, este și Ziua Sfântului Valentin. Este o oportunitate pentru a trimite de Valentine`s Day, pentru cei dragi.

Sunt mai multe legende, superstiții și curiozități legate de populara sărbătoare a dragostei.

Vezi și MESAJE și SMS-uri de Ziua Îndrăgostiţilor 2026 la români....

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Weekend cu vreme schimbătoare în județul Cluj. Ce temperarturi sunt așteptate și ce spun meteorologii despre precipitații

Publicat

cluj napoca e1750172752905.jpg






Meteorologii anunță un weekend cu schimbări notabile de temperatură în județul Cluj, după un început de săptămână cu vreme mai blândă.

La Cluj-Napoca, dar și în celelelate localități din județ vor fi variații importante de temperatură în 14 și 15 februarie.

Sâmbătă, 14 februarie: temperaturi mai ridicate și cer variabil

Sâmbătă va fi cea mai caldă zi a weekendului în județul Cluj. În...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe