ACTUALITATE
Doi tineri din Râmnic, reţinuţi pentru furturi din buzunare
Doi tineri din Râmnic, de 17 şi 21 de ani, bănuiţi de comiterea mai multor furturi din buzunarele şi din genţile unor femei, au fost reţinuţi de poliţişti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, cei doi tineri ar fi comis faptele pe parcursul mai multor luni, pe numele lor poliţiştii întocmind dosar penal pentru furt în formă continuată.
"În fapt, în perioada mai-noiembrie 2019, cei doi tineri de 17 respectiv 21 de ani, ar fi comis pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, mai multe furturi din buzunare şi genţi, victimele lor fiind femei, aceştia sustrăgând diferite sume de bani. La data de 28 noiembrie a.c., având în vedere probatoriul administrat, organele de cercetare penală, din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au dispus reţinerea pe 24 de ore a tinerilor, aceştia fiind încarceraţi la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Vâlcea", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.
Cei doi vor fi prezentaţi vineri procurorului din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea dispunerii de măsuri în conformitate cu prevederile legale în vigoare. AGERPRES
ACTUALITATE
Doi bărbați din Botoșani, ridicați de jandarmi după ce au fost prinși cu substanțe interzise
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni au depistat doi bărbați care aveau asupra lor substanțe vegetale de culoare brun-verzuie cu miros înțepător sau substanțe de culoare albă sub formă de cristale, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv.
Cei doi au fost identificați în noaptea de sâmbătă spre duminică în municipiul Botoșani, fiind conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Muzeul Județean Botoșani vă invită, în data de 22 februarie 2026, în intervalul orar 10.00 –13.00, la a doua etapă a atelierelor creative dedicate adulților intitulate „Dimineți de februarie la muzeu”.
Adresându-ne oricărui pasionat de artă, începător sau cu experiență, vă propunem o nouă călătorie în lumea picturii pe sticlă, atât de apreciată și provocatoare, care va presupune, în final, realizarea unei lucrări artistice unice,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Asociația „Salvează o inimă”: Dincolo de formulare sunt inimi care bat datorită ție. Transformă 3,5% din munca ta în zâmbetul unui copil salvat
În spatele fiecărei cifre din statistici se află o inimă care bate cu speranță și o familie care se roagă pentru un miracol. Asociația „Salvează o inimă” lansează o invitație caldă către noi toți: aceea de a fi parte din povestea de vindecare a unui copil. Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit nu este doar o procedură, ci o mână întinsă cu blândețe către cei care trec prin cele mai grele momente ale vieții lor.
Este,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
