Connect with us

EVENIMENT

DOLIU în cinema. A murit Louise Fletcher, premiată cu Oscar pentru „Zbor deasupra unui cuib de cuci”

Publicat

louise fletcher,

Louise Fletcher, actrița premiată cu Oscar pentru rolul asistentei Ratched din "Zbor deasupra cuibului de cuci" a murit la vârsta de 88 de ani.

Agentul actriței a declarat că aceasta a murit în casa ei din Franța, scrie Sky News.

Fiica unor părinți cu deficiențe de auz, originară din Alabama, a fost învățată să vorbească de mătușa ei și de la o vârstă fragedă a manifestat interes pentru actorie. A debutat ca actriță profesionistă în 1958, dar a devenit cunoscută la Hollywood abia când a acceptat rolul asistentei Ratched - avea 40 de ani și abia revenise la actorie după o pauză de 11 ani în care și-a crescut cei doi copii.

Regizorul Milos Fletcher a ales-o după ce multe vedete importante - inclusiv Angela Lansbury și Ellen Burstyn - au refuzat rolul.

A ținut unul dintre cele mai emoționante discursuri de acceptare a premiilor Oscar, când a devenit prima persoană care a folosit limbajul semnelor, profitând de acest moment pentru a se adresa direct părinților săi de pe scenă.

Înainte de succesul de la Oscar, cariera lui Fletcher a fost adesea împiedicată de înălțimea ei. La 1,70 m, ea era respinsă imediat de la o audiție pentru că era mai înaltă decât actorul principal.

Dar, după „Zbor deasupra unui cuib de cuci” avea să lucreze în mod constant pentru tot restul vieții sale.

A fost căsătorită cu agentul literar de la Hollywood Jerry Bick - care a murit în 2004 - dar cei doi au divorțat în 1977. MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

U-BT Cluj-Napoca pornește la vânătoarea celei de-a cincea victorii consecutive în Liga Adriatică

Publicat

u bt cluj napoca sursa u bt cluj napoca facebook.jpg






U-BT Cluj-Napoca își continuă parcursul impresionant în Liga Adriatică și se pregătește pentru primul examen în deplasare după seria excelentă de patru victorii consecutive obținute în BTarena.

Sâmbătă, de la ora 18:00, „alb-negrii” vor da piept cu Igokea m:tel Aleksandrovac, în Sala Sporturilor din Laktaši, într-un duel din etapa a XIV-a care promite intensitate, ritm alert și un nou capitol în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Horoscop 10 - 11 ianuarie: Weekend memorabil cu o energie vibrantă și plină de posibilități

Publicat

horoscop 2026: previziuni legate de bani, sănătate și relații, într un

Horoscop 10 - 11 ianuarie: Aceste două zile de weekend vin cu o energie vibrantă și plină de posibilități. Luna se află într-o poziție care favorizează conectarea emoțională și claritatea mentală, creând premisele pentru un weekend memorabil.

Sâmbăta aduce cu sine o doză de aventură și spontaneitate - este momentul perfect pentru a ieși din rutină și a încerca ceva nou.

Vezi și Horoscop Chinezesc 2026: Anul Calului de Foc din zodiacul chinezesc aduce Energie, Pasiune...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

10 ianuarie: Sfântul Grigorie de Nisa, teolog al profunzimii și apărător al credinței creștine

Publicat

10 ianuarie: sfântul grigorie de nisa, teolog al profunzimii și

10 ianuarie: Sfântul Grigorie de Nisa, teolog al profunzimii și apărător al credinței creștine. Sfântul Grigorie de Nisa este una dintre cele mai luminoase personalități ale creștinismului din secolul al IV-lea, fiind recunoscut ca mare teolog, filosof și Părinte al Bisericii. El este prăznuit de Biserica Ortodoxă în data de 10 ianuarie.

Născut în jurul anului 335, în Cezareea Capadociei (Asia Mică), Sfântul Grigorie provenea dintr-o familie profund credincioasă, care a dat...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Două persoane rănite într-un incendiu izbucnit la o cabană din Bistra, aflată într-o zonă greu accesibilă

Publicat

incendiu pe raza municipiului aiud: o tigaie uitată pe foc

Două persoane au fost rănite într-un incendiu izbucnit la o cabană din Bistra, în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă.

Un incendiu izbucnit la o cabană din lemn din satul Runcuri, aparținând comunei Bistra, a mobilizat, miercuri, forțele de intervenție ale Secției de pompieri Câmpeni.

În urma evenimentului, două persoane au fost rănite.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Alba, incendiul a izbucnit la o cabană din lemn, cu o suprafață de aproximativ 70 de metri...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe