Connect with us

ACTUALITATE

Dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 30 de milioane de euro, la Constanța. Zece persoane, trimise în judecată

Publicat

mascat

Procurorii anticorupţie din Constanţa au dispus trimiterea în judecată a zece inculpaţi, într-un dosar de evaziune fiscală cu motorină în care prejudiciul cauzat bugetului de stat depăşeşte 31 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al DNA remis, miercuri, AGERPRES, în perioada 2005-2007, trei dintre persoanele trimise în judecată au achiziţionat motorină în regim scutit de la plata accizelor, cu scopul obţinerii de produs petrolier şi combustibil lichid pentru centrale termice. În realitate, motorina era comercializată, cu ajutorul celorlalţi complici, către societăţi care deţineau benzinării.

În dosar au fost trimişi în judecată, pentru evaziune fiscală în formă continuată, Racz Peter Attila, Galambosz Laszlo şi Ristin Pompiliu, iar Nemeş Radu, Capră Răzvan-Florin, Neacşu Nicolae, Andreescu Florinel, Csaszar-Pal Zsombor, Şoldan Romulus şi Olteanu Răzvan Mihai pentru complicitate la aceeaşi infracţiune.

„În perioada 4.10.2005 – 21.12.2007, inculpaţii Racz Peter Attila, Galambosz Laszlo şi Ristin Pompiliu, prin intermediul unui antrepozit fiscal de producţie uleiuri minerale aparţinând unei societăţi comerciale pe care o administrau, au achiziţionat în regim scutit de la plata accizelor, 69.270 tone motorină destinată producerii de produs petrolier (denumit decofral, ecodecofral) şi combustibil lichid pentru centrale termice. (…) În realitate, cu concursul celorlalţi şapte inculpaţi, motorina achiziţionată în regim scutit de la plata accizei era comercializată către societăţi comerciale deţinătoare de staţii de alimentare cu carburanţi a autovehiculelor din ţară, prin intermediul unor societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă, care s-au succedat de-a lungul perioadei infracţionale”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, în documentele contabile ale societăţii au fost evidenţiate achiziţii de materie primă şi livrări nereale în scopul ascunderii activităţii infracţionale. Toate documentele contabile ale societăţii au fost arse în vara anului 2007, în timp ce erau „mutate” la noul sediu social din municipiul Constanţa.

Procurorii susţin că bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu suma de 109.247.754 lei, echivalentul a peste 31 milioane de euro, ANAF constituindu-se parte civilă în dosar.

„În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra oricăror bunuri prezente şi viitoare care vor exista în patrimoniul celor zece inculpaţi, la momentul aducerii la îndeplinire a măsurii asiguratorii dispuse, până la concurenţa sumei de 109.247.754 lei”, se mai menţionează în comunicatul.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii.

DNA menţionează că Radu Nemeş a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru săvârşirea unor infracţiuni similare. (AGERPRES)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții Cuvioși Andronic și Atanasia, soția sa

Publicat

calendar ortodox 2025: sfinții cuvioși andronic și atanasia, soția sa

Publicitate

Erau odată, pe vremea împăratului Teodosie cel Mare, doi soţi, Andronic şi Atanasia, de bun nume şi neam, fii de lătari, adică de lucrători în aur şi în argint. Erau foarte îndestulaţi în avere, dar ei aveau un obicei creştinesc vrednic de laudă. Bogăţia şi-o împărţeau în trei părţi: o parte la săraci, o parte la împodobirea bisericilor, iar a treia la trebuinţa casei lor.

Astfel, trăind în bună cucernicie, au născut doi fii, după…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Wizz Air suspendă zborurile pe ruta Sibiu – Viena din 24 octombrie 2025

Publicat

wizz air suspendă zborurile pe ruta sibiu – viena din

Publicitate

Compania aeriană Wizz Air va întrerupe operarea zborurilor pe ruta Sibiu – Viena începând cu data de 24 octombrie 2025, ca parte a procesului treptat de închidere a bazei sale din capitala Austriei.

Potrivit Agerpres, reprezentanții companiei au confirmat că „zborurile dintre Sibiu și Viena vor fi operate doar până la 24 octombrie, în contextul procesului de închidere a bazei din Viena, decizie luată în urma unei evaluări strategice privind…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Lângă noi: Aproximativ 15.000 de credincioși au venit în pelerinaj pentru a se închina la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Publicat

lângă noi: aproximativ 15.000 de credincioși au venit în pelerinaj

Publicitate

Aproximativ 15.000 de persoane din țară și străinătate s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care a fost scoasă miercuri dimineață, la ora 6:30, pe esplanada din fața Catedralei Mitropolitane.

Potrivit organizatorilor, pelerinii care au ajuns la raclă la ora 18:00 au stat la rând aproximativ 25 minute.

 


Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


Cei mai mulți dintre pelerinii care s-au închinat până acum au venit din…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO Tragedie la Ștefănești: Bărbat de 63 de ani, găsit decedat în casa cuprinsă de flăcări

Publicat

video tragedie la Ștefănești: bărbat de 63 de ani, găsit

Publicitate

Pompierii au fost solicitați să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă din orașul Ștefănești. Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor.

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe