EVENIMENT
Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul unui accident în Dolj. O femeie a murit. Șoferul, un tânăr de 20 de ani
Un grav accident rutier s-a produs, luni seară, în localitatea Băilești din județul Dolj. O femeie care traversa strada a fost lovită de un autoturism condus de un tânăr de20 de ani. Victima a fost transportată la spital, unde a decedat. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, luni seară polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti au fost sesizați de un tânăr de 20 de ani, din Băileşti, cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident rutier pe strada Independenței, din localitate.
Citește și Teribil accident pe DN 65F, în județul Dolj. O tânără și-a pierdut viața după impactul dintre două autoturisme
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că, un autoturism condus de tânărul în cauză pe strada Independenţei, din Băileşti, ar fi accidentat o femeie de 65 de ani, din aceeaşi localitate, care s-ar fi angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis.
În urma evenimentului rutier, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spitalul Băileşti.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Ulterior, în timpul transferului către un spital din Municipiul Craiova, pentru continuarea investigațiilor medicale, femeia a decedat.
Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.
Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Clujeanca de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina. Locul ocupat de Sofia Moldovan la slalom uriaș
Clujeanca Sofia Moldovan, eleva de 17 ani a Liceului ”Waldorf”, a participat, duminică, în premieră, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina, la proba de slalom uriaș.
Schioarea a intrat în prima manșă de pe locul 60 din 76 de concurente înscrise, și s-a clasat pe locul 56 cu timpul de 1:12.46.
În cea de-a doua manșă, Sofia a recuperat din timp și s-a clasat la final pe locul 46 cu un timp...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Modernizarea și dezvoltarea ISU Alba continuă. A fost turnat un covor asfaltic și modernizate și dotate spațiile de lucru
Cu ocazia festivităților prilejuite de sfințirea sediului ISU Alba și a troiței amplasate în curtea unității a mai fost marcat un moment important pentru instituție, respectiv finalizarea unor proiecte de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de muncă atât la sediul inspectoratului, cât și la sediul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia.
Proiectele respective au avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, cazare și pregătire a personalului și au constat, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cât costă să fii student în Alba Iulia în 2026: chirii, transport și cheltuieli lunare. Comparație cu un centru universitar mare
Cât costă să fii student în Alba Iulia: Viața de student în Alba Iulia poate fi mai accesibilă decât în marile centre universitare ale României, dar costurile cu chirie, mâncare, transport și utilități încă pot pune presiune pe bugetul celor care își încep studiile aici.
Cu prețuri diferite față de orașele mari, dar și provocări proprii, întrebarea rămâne: cât te costă, de fapt, un an de studiu în Alba Iulia?
În Alba Iulia, oferta de învățământ superior este...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Tânărul de 26 de ani care l-ar fi omorât pe româno-americanul Gheorghe Chindriș, a fost arestat duminică, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.
Tânărul voia să fie în arest la domiciliu
„În temeiul art. 226 Cod proc. pen. raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod proc. pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosar nr. 86/186/P/2026 şi, în consecinţă:...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
