Connect with us

EVENIMENT

Dosar penal pentru un bărbat care și-a însușit un portofel pierdut de un cetățean austriac într-o benzinărie din Bistrița

Publicat

urmarit arestat

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Beclean, județul Bistriâa-Năsăud, au identificat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din judeţul Galaţi, bănuit de săvârşirea infracţiunii de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.

Potrivit polițiștilor, la data de 8 iunie a.c., un bărbat, în vârstă de 47 de ani, domiciliat în Austria, a sesizat Poliţia prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-o staţie de alimentare cu carburanţi, din localitatea Coldău, şi-a pierdut portofelul, în interiorul acestuia aflându-se aproximativ 150 de lei şi mai multe cărţi de vizită.

Gălăţeanul, aflat în perimetrul staţiei de alimentare, este bănuit că şi-ar fi însuşit portofelul căzut pe podea, la scurt timp plecând de la faţa locului la volanului unui autoturism.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, portofelul urmând a fi restituit persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit, urmând a fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Structura anului școlar 2026 - 2027, aprobată de Ministerul Educației. Când încep cursurile și când sunt programate vacanțele

Publicat

structura anului școlar 2026 2027, aprobată de ministerul educației.

Structura anului școlar 2026 - 2027. Forma finală a structurii anului școlar 2026 - 2027 a fost avizată de către Comisia de dialog Social, a anunțat joi Ministerul Educației și Cercetării. Cursurile vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027.

Astfel, anul școlar 2026 - 2027 va începe la data de 7 septembrie și va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri. 

Structura anului școlar 2026 - 2027

  • Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO Autostrada A1 Sibiu-Piteşti: Cum va arăta sectorul Poiana-Tigveni. Va avea 28 de structuri, cea mai înaltă de 41 de metri

Publicat

video autostrada a1 sibiu piteşti: cum va arăta sectorul poiana tigveni. va

Direcția Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova a publicat joi un clip video care prezintă, într-o simulare 3D, cum va arăta cel mai lung sector din Autostrada A1 Sibiu - Pitești, între Cornetu și Tigveni, secțiune construită de italienii de la WeBuild.

Potrivit DRDP Craiova, secțiunea 3 Poiana – Tigveni este una dominată de structuri, 28 la număr, dintre care cea mai înaltă va avea 41 de metri.

„Complexitatea acestui tronson este susținută și de faptul că...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Tezaurul din aur descoperit în comuna clujeană Pălatca. 121 de piese, vechi de 4.000 de ani

Publicat

tezaur aur 1.jpeg






Un tezaur spectaculos din aur, datând din perioada 1400–1200 î.Hr., a fost descoperit la Pălatca, în județul Cluj. Cele 121 de piese, cântărind aproximativ 500 de grame, provin din Epoca Bronzului târziu și ar fi aparținut, cel mai probabil, unei femei de rang înalt.

Acesta este unul dintre seturile de piese prezentate de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca, în cadrul expoziției...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO Bărbat din Fărău, REȚINUT după ce a furat o mașină și a intrat cu ea într-un gard de beton. Ce au constatat polițiștii

Publicat

un bărbat din alba a confecționat o armă de foc

Un bărbat de 35 de ani din localitatea Fărău a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea unor infracțiuni rutiere și furt în scop de folosință. Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Fărău, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis de conducere și furt în scop de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe