EVENIMENT
Dosar penal pentru un proprietar de stână din Tecuci care a băgat în spital un cioban şi a ameninţat jandarmii
Un proprietar de stână din judeţul Galaţi s-a ales cu dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, după ce a agresat un cioban, dar şi cu o amendă de 3.000 lei, pentru împiedicarea luării măsurilor legale de către jandarmi, informează, miercuri, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Galaţi.
Potrivit sursei citate, un echipaj de jandarmerie de pe raza municipiului Tecuci a fost direcţionat de către operatorul 112 la o stână din zonă, unde era reclamată o agresiune fizică.
La faţa locului, jandarmii au luat legătura cu persoana care a efectuat apelul, un bărbat în vârstă de 60 ani, care a declarat oamenilor legii că a fost lovit cu o sapă de către proprietarul stânei, cu o zi în urmă.
Jandarmii au observat că ciobanul are urme de lovituri pe ambele picioare, braţ, ceafă şi au solicitat sprijinul unui echipaj medical de urgenţă. Personalul medical a hotărât ca persoana în cauză să fie transportată la Spitalul Municipal din Tecuci, pentru îngrijiri medicale de specialitate, iar ulterior la Spitalul de Urgenţă Galaţi, pentru investigaţii suplimentare.
Pe timpul luării măsurilor legale la faţa locului, dar şi pe holurile spitalului, proprietarul stânei, însoţit de câţiva prieteni, a încercat să îi împiedice pe militari să stabilească împrejurările în care a fost comisă agresiunea, încercând să îi intimideze cu ameninţări şi relaţii suspuse.
La spital, persoana agresată a declarat jandarmilor că lucrează la stână fără forme legale, iar cu o zi în urmă a fost lovită cu o sapă de către proprietarul stânei pe motiv că ar fi fost sub influenţa alcoolului.
Jandarmii i-au întocmit proprietarului stânei actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi i-au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 3.000 lei, pentru împiedicarea jandarmilor de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu. Bărbatul în cauză a negat comiterea faptei, iar cercetările sunt continuate de către poliţişti. AGERPRES
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Dan Nistor, la meciul 500
Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.
Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
