EVENIMENT
Dosar penal pentru un tânăr din Galați, care intenţiona să comercializeze petarde protestatarilor anti-COVID
Un tânăr din Galaţi este cercetat penal după ce la locuinţa acestuia au fost descoperite 20 de petarde pe care intenţiona să le vândă participanţilor la protestele împotriva interdicţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Potrivit sursei citate, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui tânăr, de 20 ani, din municipiul Galaţi.
Cu această ocazie, a fost găsită cantitatea de 20 de bucăţi petarde, categoria F3, deţinute ilegal.
Din cercetări a reieşit că persoana în cauză ar fi intenţionat să comercializeze petardele participanţilor la protestele organizate în ultima perioadă pe raza municipiului Galaţi, împotriva interdicţiilor impuse în contextul pandemiei.
Articolele pirotehnice au fost indisponibilizate, în cauză fiind continuate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept.
AGERPRES
EVENIMENT
Peste 31.000 de locuri de muncă, vacante la nivel național. Cele mai multe sunt pentru persoane fără studii
Peste 31.000 de locuri de muncă sunt declarate vacante la nivel național în această perioadă de agenții economici.
Aproximativ 19.000 sunt destinate celor fără studii sau cu studii primare ori gimnaziale, în principal pentru muncitori necalificați la demolarea clădirilor, curieri sau ajutor de bucătar.
Datele provin dintr-o invormare a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, citată de Rador.
Pentru cei cu studii superioare, angajatorii au declarat vacante aproape...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Frauda romantică, una dintre metodele folosite de atacatorii cibernetici. Avertisment DNSC
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra fraudelor romantice, o metodă prin care atacatorii cibernetici încearcă să păcălească victimele.
„În mediul digital, încrederea poate fi ușor exploatată. Atacatorii creează profiluri false, construiesc o relație aparent autentică și, în timp, cer bani „pentru o urgență”, „o problemă medicală” sau „bilete de avion” care nu există.
Totul pornește de la o poveste emoționantă și se...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Noapte de coșmar în Turda. Bărbat arestat după ce și-ar fi sechestrat și bătut partenera. A fost ajutat de soacră
Un caz grav de violență domestică investigat de procurorii din Turda a dus la arestarea preventivă a unui bărbat și plasarea sub control judiciar a unei femei, după un incident care ar fi avut loc la finalul lunii ianuarie într-o locuință din municipiu.
Potrivit informațiilor transmise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, la data de 3 februarie 2026 procurorul de caz a formulat propunere de arestare...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ritmul de topire a Ghețarului de la Scărișoara, cel mai accelerat din ultima sută de ani. Specialiști internaționali, în Apuseni
Ritmul de topire a Ghețarului de la Scărișoara este cel mai accelerat din ultima sută de ani, transmit organizatorii unui eveniment desfășurat în zilele următoare în Apuseni, la care participă specialiști internaționali din mai multe țări europene și SUA.
Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, organizează, în perioada 8-14 februarie 2026, cea de-a unsprezecea ediție a International Workshop on Ice Cave, un atelier...
Citește mai mult pe Alba24.ro
