Connect with us

EVENIMENT

Dosare penale pentru persoane care au pescuit fără drept în lacul de acumulare Puşcaşi din Vaslui

Published

on

masini politie
Arhivă foto

Poliţiştii vasluieni au întocmit şapte dosare penale, după ce în cursul zilei de duminică mai mulţi localnici au fost prinşi la pescuit pe lacul de acumulare Puşcaşi, deşi nu aveau acest drept.

Prinşi cu unelte improvizate de pescuit, dar şi cu cantităţi nejustificate de peşte, cetăţenii au provocat scandal, cel care a anunţat incidentul la numărul de urgenţă 112 fiind administratorul barajului.

"În urma verificărilor efectuate de poliţişti, cantitatea de 60 de kilograme de peşte a fost ridicată în vederea cercetării. De asemenea, au fost întocmite şapte dosare penale pentru încălcarea ordonanţei de urgenţă 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Pentru infracţiunea prevăzută la articolul k din această ordonanţă au fost întocmite două dosare penale, iar pentru infracţiunea prevăzută la articolul l, pescuitul cu unelte neautorizate, au fost întocmite (...) cinci dosare penale", a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

În ultimele zile, pe fondul precipitaţiilor abundente, un râu s-a revărsat în lacul de acumulare Puşcaşi, aducând cantităţi mari de peşte.

AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Fost director al Cupru Min Abrud, omorât în casa sa din Cluj. Polițiștii au reținut un suspect

Published

on

fost director al cupru min abrud, omorât în casa sa

Un fost director al Cupru Min Abrud, cea mai profitabilă companie de stat din județul Alba, a fost găsit mort în casa în care locuia, în județul Cluj. Gheorghe Chindriș avea 66 de ani și a devenit cunoscut după ce a înființat primul și singurul sat românesc din Statele Unite ale Americii.

Un tânăr de 26 de ani este principalul suspect în cazul crimei din Floreşti. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Potrivit poliţiştilor, între cei doi ar fi izbucnit un conflict...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Termen limită pentru depunerea unui document la Casa de Pensii. Certificatul de Viață, obligatoriu pentru pensionarii din diaspora

Published

on

termen limită pentru depunerea unui document la casa de pensii.

Pensionarii români din diaspora au termen pană la 31 martie să transmită la Casa Județeană de Pensii un document important care are rol de verificare administrativă în scopul evitării unor erori sau a plății nejustificate a pensiei către persoane a căror situație s-a modificat.

Pensionarii români care locuiesc în afara țării și primesc pensie din sistemul public din România au obligația legală de a transmite, de două ori pe an, un document esențial: Certificatul de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

La 37 de ani, Dan Nistor a sărbătorit cu gol meciul său 500. Istorie la U Cluj

Published

on

dan nistor dan bodea 1.jpg






Un veteran al fotbalului românesc, jucător la Universitatea Cluj, Dan Nistor, a ajuns la meciul cu numărul 500 în prima ligă, fiind până acum al doilea jucător roman care ajunge la o astfel de performanță.

 

Meciul 500, sărbătorit cu gol

Foto-jurnalisul Dan Bodea, un mare pasionat de statistică sportivă, dar și de echipa U Cluj, a marcat momentul cu o serie de date foarte interesante despre veteranul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș. Anunțul făcut de primarul Dorin Nistor

Published

on

ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav

Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș.

Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a anunțat duminică inițierea unu program local de sprijin financiar destinat persoanelor cu handicap grav și celor cu afecțiuni oncologice, care se va derula în luna aprilie, după aprobarea bugetului local.

Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș

„În calitate de primar, vă informez că am inițiat...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading