EVENIMENT
Dosarele de mită pentru permise și înmatriculări auto din Suceava: 14 persoane au fost reţinute
Un număr de 14 persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cele trei dosare privind presupusa fraudare a examenelor de obţinere a permiselor de conducere şi înmatricularea autoturismelor, printre ei numărându-se şi Radu Obreja, şeful Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări Suceava, a informat, vineri, DNA.
Redăm mai jos comunicatul DNA:
„În completarea comunicatelor nr. 812/VIII/3 și 816/VIII/3, ambele din 26 noiembrie 2020, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
În cele trei cauze menționate în comunicatele anterioare, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 26 și 27 noiembrie 2020, a unui număr de 14 inculpați în legătură cu presupusa fraudare a examenelor de obținere a permiselor de conducere și înmatricularea autoturismelor.
OBREJA RADU IONUȚ, șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte),
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
- luare de mită (4 fapte),
- dare de mită,
- spălare a banilor,
MARTIN MIHAIL, de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
- favorizarea făptuitorului,
- luare de mită,
- acces ilegal la un sistem informatic,
BLÎNDU CRISTIAN, ofițer de poliție în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de conducere și examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- spălare a banilor,
BUTNARIU PAUL ALEXANDRU, personal contractul în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită (2 fapte),
MACOVICIUC NICOLAE-CEZAR, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de conducere și examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- spălare a banilor,
MIHĂIESCU IULIAN-FLORIN, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de conducere și examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită (2 fapte)
- spălare a banilor,
MIHĂIESCU LEON-IONUŢ, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de conducere și examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită (2 fapte),
PASCAL ANAMARIA, agent de poliție și examinator în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, Compartimentul regim permise de conducere și examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită,
PERIJOC GHEORGHE IONEL, agent de poliție în cadrul M.A.I. – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte),
- complicitate la luare de mită (6 fapte),
Persoană fizică, instructor auto autorizat și administrator al unei școli de șoferi, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- complicitate la luare de mită (3 fapte),
Persoană fizică, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte),
- complicitate la luare de mită (5 fapte),
Persoană fizică, instructor auto autorizat, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat (2 fapte),
- complicitate la luare de mită (2 fapte),
Persoană fizică, pentru comiterea a două infracțiuni de spălare a banilor,
Persoană fizică, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- complicitate la luare de mită.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauze, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
Așa cum am arătat anterior, în perioada 2018 - 2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională condusă de inculpatul Obreja Radu Ionuț, în calitatea menționată mai sus, în care, alături de polițiști și funcționari, au fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (R.A.R.). Gruparea, structurată pe mai multe paliere, ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani în legătură cu fraudarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor.
Promovarea candidaților s-ar fi asigurat contra unor sume de bani cuprinse între 300-1500 euro la traseu, 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică.
La înmatricularea autoturismelor, membrii grupului urgentau / facilitau / asigurau fără programare, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200-1.000 euro, omologarea / verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor.
O situație specială este cea a inculpatului Obreja Radu-Ionuț, persoană care, în anumite zile, în funcție de numărul de candidați care fraudau proba teoretică, putea încasa cu titlu de mită peste 20.000 euro.
În marea majoritate a situațiilor, sumele de bani primite cu titlu de mită erau predate în cursul aceleiași zile unei persoane de încredere din anturajul acestuia (inculpat în cauză), responsabil cu „albirea banilor”. Concret, pentru a ascunde natura ilicită a sumelor de bani obținute cu titlu de mită, persoana respectivă fie achiziționa diverse imobile al căror proprietar era în fapt inculpatul Obreja Radu-Ionuț, fie transforma sumele de bani în valută convertibilă pe piața neagră a schimbului ilegal de valută.
Inculpatul Martin Mihail, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, ar fi asigurat protecție juridică activității infracționale de corupție derulată la nivelul serviciului de permise (SPCRPCÎV) Suceava, structură al cărei exponent era inculpatul Obreja Radu Ionuț. Protecția juridică, asigurată de ofițerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informații la care avusese acces în virtutea atribuțiilor, informații menite să îl favorizeze pe Obreja Radu Ionuț, șeful Compartimentului permise Suceava și pe complicii săi. Concret
- l-ar fi informat pe șeful Compartimentului permise despre autorizarea a cinci investigatori sub acoperire într-un dosar penal în care acesta din urmă era vizat de procurorii anticorupție.
- i-ar fi oferit date despre pregătirea unei acțiuni de constatare în flagrant a unei infracțiuni de corupție,
- l-ar fi informat despre autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică și stadiul cercetărilor într-un dosar penal în care șeful Compartimentului permise și complicii săi erau vizați de procurorii anticorupție
- i-ar fi transmis informații legate de un apel telefonic TELVERDE primit de DGA Suceava, ce conținea date concrete despre comiterea unor activități infracționale corupție în legătură cu obținerea permisului de conducere. Devoalarea acelor informații ar fi modificat conduita persoanei denunțate, ceea ce a îngreunat tragerea la răspundere.
La data de 18 august 2020, ofițerul de poliție Martin Mihail ar fi pretins, printr-un intermediar, de la șeful Compartimentului permise Obreja Radu Ionuț, un autoturism de teren, iar la data de 8 noiembrie 2020 ar fi și primit autoturismul, cu titlu gratuit, în schimbul omisiunii sesizării din oficiu și furnizarea unor informații nedestinate publicității cunoscute în virtutea atribuțiilor de serviciu. Conduita ofițerului l-ar fi pus la adăpost pe șeful compartimentului permise și pe complicii săi de o eventuală răspundere penală pentru activitatea infracțională de corupție desfășurată în legătură cu permiselor de conducere.
Tuturor inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 27 noiembrie 2020, cei 14 inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză se mai desfășoară acte de urmărire penală față de un număr de 18 persoane.
Procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”.
EVENIMENT
Adolescent de 15 ani, bătut în noaptea din ani în Cluj-Napoca. Poliția îl caută pe agresor
Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, în data de 1 ianuarie, în jurul orei 04.40, cu privire la faptul că, un minor de 15 ani, din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost agresat fizic de către o persoană necunoscută, în timp ce se afla pe strada Panait Istrati, din municipiu.
În urma cercetărilor preliminare polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, persoana vătămată prezentând multiple...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Ședință de urgență la nivelul județului Alba, după furtuna de zăpadă. Ce spune prefectul județului Alba, Nicolae Albu
O ședință de urgență a fost convocată la sediul ISU Alba, sâmbătă, 3 ianuarie 2026 după furtuna de zăpadă. Mai exact a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, de către prefectul Nicolae Albu.
Acesta a discutat alături de toate instituțiile din județ despre problemele care au apărut în urma furtunii de zăpadă. În special cele mai importante subiecte au fost cele legate de problemele cu energia electrică.
În linii mari, Nicolae Albu a declarat...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Finanțarea medicilor de familie, schimbată din 2026. Președintele Asociației Medicilor de Familie Cluj: ”Impactul va fi negativ”
Finanțarea medicilor de familie 2026 intră într-o nouă etapă, după ce Guvernul a aprobat, în ultima ședință din 2025, o ordonanță de urgență care modifică semnificativ, de la 1 ianuarie 2026, modul de distribuire a fondurilor pentru asistența medicală primară, arată Mediafax.
Actul normativ, inițiat de Ministerul Sănătății, prevede că, începând cu 1 ianuarie 2026, doar 25% din bugetul alocat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Trafic rutier oprit între Bistra și Lupșa, în județul Alba. Furtuna de zăpadă a doborât un copac pe carosabil
Problemele continuă în județul Alba, sâmbătă 3 ianuarie, din cauza furtunii de zăpadă.
În jurul orei 9.40, reprezentanții IPJ Alba, au anunțat că traficul rutier este oprit pe DN 75, pe sectorul de drum cuprins între Bistra și Lupșa, după ce, în urma ninsorii abundente, un copac s-a prăbușit pe carosabil.
De asemenea, o situație simiară s-a petrecut tot pe DN 75, dar între Baia de Arieș și Bistra, în jurul orei 8.00. Acolo drumul a fost degajat în jurul orei 9.30.
Citește mai mult pe Alba24.ro
