EVENIMENT
Dosarul Colectiv: Procurorii cer peste 12 ani de ÎNCHISOARE pentru patronii clubului
Un procuror de la Parchetul General a solicitat, miercuri, la Tribunalul Bucureşti, condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - la câte 12 ani şi 10 luni închisoare în dosarul privind tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.
La acest termen de judecată în dosarul Colectiv, procurorul a cerut ca cei trei patroni să primească 10 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă agravantă, 4 ani pentru vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi 3 ani pentru neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. La pedeapsa cea mai grea să fie adăugată o treime din celelalte pedepse, urmând ca cei trei patroni să fie condamnaţi la 12 ani şi 10 luni închisoare, la care se adaugă interzicerea unor drepturi civile.
Procurorul a mai cerut ca Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - să fie condamnată la 14 ani şi 6 luni închisoare, iar pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise, la câte 12 ani şi 10 luni închisoare.
De asemenea, reprezentantul Parchetului a cerut aplicarea unor amenzi maxime pentru SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Procurorul a mai solicitat admiterea despăgubirilor pentru părţile civile, respectiv familiilor celor decedaţi, dar şi persoanele rănite.
"Din punctul nostru de vedere, avem de a face cu un cerc vicios. Sancţiunea trebuie să fie una fermă. Inculpaţii au acţionat în mod concertat pentru a obţine profit cu încălcarea legii. Faptele lor au avut consecinţe foarte grave - 64 de persoane decedate. De remarcat, nonşalanţa şi lejeritatea cu care inculpaţii au săvârşit faptele", a spus procurorul.
La acest termen de judecată, se discută doar partea din dosar care se referă la patronii clubului şi pirotehnişti.
În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv "au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, Sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015".
Anchetatorii mai arată că Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu "nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, (...) nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL". AGERPRES/
EVENIMENT
Aproape 14.000 de candidați și-au confirmat locul la UBB Cluj-Napoca după sesiunea de vară a admiterii. Sunt din toată țara
Peste 9.130 de candidați la nivel licență și-au confirmat statutul de student UBB Cluj-Napoca în urma sesiunii de vară a admiterii în anul universitar 2026-2027. Cele mai căutate facultăți au fost Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Facultatea de Drept, Facultatea de Matematică...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Derby-ul dintre CFR și Universitatea Cluj, unul dintre cele mai așteptate meciuri ale începutului de sezon din Superligă, a fost amânat oficial.
Liga Profesionistă de Fotbal a aprobat solicitarea formației din Gruia, iar confruntarea programată inițial pentru 10 august va avea loc pe 8 octombrie 2026.
Decizia vine în contextul în care CFR Cluj este implicată în preliminariile UEFA Conference League. După...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Facultatea de Business a UBB Cluj este prima facultate din România care a obținut acreditarea AACSB
Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai a obținut acreditarea AACSB International (AACSB - Association to Advance Collegiate Schools of Business), unul dintre cele mai riguroase și recunoscute standarde de excelență în educația de business la nivel global.
Această realizare marchează un moment istoric, Facultatea de Business devenind prima facultate de profil din România care deține această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Controale în toată țara pe fondul caniculei. Inspectorii de muncă verifică dacă angajații sunt protejați de temperaturile extreme
Inspecția Muncii intensifică, în această perioadă, acțiunile de control la nivel național, cu accent pe domeniile în care angajații își desfășoară activitatea în condiții de temperaturi ridicate.
Măsura vine în contextul avertizărilor meteorologice care anunță un nou val de caniculă, cu temperaturi ce vor ajunge până la 41 de grade Celsius.
Ce verifică inspectorii de muncă
Inspectorii de muncă...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
